Retrospectiva lunii IUNIE 2018!


Contestaţia în anulare, motiv de sesizare CCR! – elaborat de Diana Jitaru
Cazurile când pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotârârile definitive sunt strict şi limitativ prevăzute de lege…

Dispunerea măsurilor asigurătorii nu restrânge dreptul de proprietate privată – elaborat de Diana Jitaru
Dispunerea măsurilor asigurătorii au ca scop evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinarii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse…

Modul de contestare a deciziei de returnare a străinilor încalcă dispoziţiile constituţionale? – elaborat de Diana Jitaru
Pentru străinii aflaţi pe teritoriul româniei se poate emite o decizie de returnare împotriva străinilor pentru care se constată şederea ilegală, dispusă de Inspectoratul General pentru Imigrări…

În categoria sistemului public de pensii intră şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat? – elaborat de Diana Jitaru
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost recent sesizată pentru a se pronunţa asupra unei chestiuni de drept…

Prioritizarea proiectelor de investiții publice. Au fost modificate și completate Normele metodologice! – elaborat de Tomi Tohaneanu
Dacă auzi, într-un context sau altul, cuvântul „prioritizare”, te-ai putea gândi că nu-i unul dintre cele mai des folosite cuvinte ale limbii române. Și totuși orice persoană rațională și orice organizație de succes recurge zi de zi la prioritizare!…

Taxele judiciare de timbru îngrădesc accesul liiber la justiţie? – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit legislaţiei în materia taxelor judiciare de timbru. în materie contravenţională, plângerea împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate se taxează cu 20 lei…

Termenul de “sistem informativ” din cadrul infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic este prea generic? – elaborat de Diana Jitaru
Accesul, fără drept, la un sistem informatic este pedepsit conform legislaţiei penale. Conform art. 360 alin. 3) Cod penal dacă fapta a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic…

Copilului eroului – martir după vârsta de 26 de ani poate primi indemnizaţia fără nici o condiţie! – elaborat de Diana Jitaru
Pentru cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa şi în semn de gratitudine faţă de cei care au luptat pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 s-a instituit titlul de Erou-Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta…

A fost înființat Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate. Ce rol îndeplinește, în sistemul achizițiilor publice? – elaborat de Tomi Tohaneanu
Mai de voie, mai de nevoie, în România a fost înființată o unitate de achiziții centralizate. O unitate ce-ar fi trebuit înființată mai demult, încă de la finele anului 2016. Oricum, mai bine mai târziu, decât deloc (și cu mari pierderi)…

Cum se realizează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti? – elaborat de Diana Jitaru
Cei  care s-au cinsiderat nedreptăţiţi în acordarea drepturilor salariale au apelat la instanţă pentru a remedia situaţia, şi nu au fost puţini. Legislaţia haotică în domeniu nu a făcut decât să îngroaşe numărul de dosare de pe masa judcătorilor…

Consecinţele neconsemnării în procesul verbal a suspendarii dreptului dreptului de a conduce – elaborat de Diana Jitaru
Încălcarea dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice constituie de cele mai multe ori contravenţie. Recent, potrivit noutăţilor legislative, practica judiciră a întâmpinat o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 96 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice…

Ce prevede proiectul privind interzicerea comercializării băuturilor energizante către minori? – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit ultimelor noutăţi legislative se doreşte interzicerea băuturilor energizante. Un proiect de lege se află pe masa legislativului în acest moment iar la baza acestuia se află studii privind consecinţele consumului de băuturi energizante…

Cine poate depune cererea de executare silită? – elaborat de Diana Jitaru
Executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat…

Au fost stabilite criteriile și procedurile de evaluare și certificare ale evaluatorilor de competențe profesionale! – elaborat de Tomi Tohaneanu
Cât trăiește, omul învață! Un veac de îți va fi dat să trăiești, vei avea de învățat cam… 100 de ani. De învățat învață chiar și oamenii certați cu școala, cei refractari la cunoaștere. Pe ei îi învață nevoia! Dacă viața e considerată o școală, nevoia este cel mai exigent și mai priceput profesor al său…

Sintagma “orice act de procedură” a fost declarată neconstituţională! – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit reglementărilor penale prescripţia înlătură răspunderea penală. Art. 155 alin.1) C. penal prevede: cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză…

Stabilirea competenţei soluţionării plângerii împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei – elaborat de Diana Jitaru
Contravenţiile sunt cele mai întâlnite fapte sancţionate de către agenţii constatatori. OUG nr. 195/2002 reglemetează circulaţia pe drumurile publice iar un întreg capitol prevede răspunderea contravenţională…

Acordul de mediere atestat de un avocat sau de un notar va deveni titlu executoriu – elaborat de Diana Jitaru
Acordul de mediere este o înţelegere totală, când părţile sub asistenţă şi cu ajutorul mediatorului au găsit soluţii pentru toate problemele ce au făcut obiectul medierii şi este parţială când părţile au găsit soluţii doar pentru unele probleme…

Relația Min. Finanțelor cu mediul asociativ. Cum e ținută evidența entităților ce activează în sfera de competență a MFP? – elaborat de Tomi Tohaneanu
În epoca de apogeu a dezvoltării Imperiului Roman se zicea că „toate drumurile duc la Roma”. În ziua de azi, dacă stăm bine să cugetăm, toate drumurile românului, oricât ar fi de lungi și de întortocheate, ajung… la stat. La diversele autorități și instituții ale statului căruia îi suntem cetățeni! În activitatea desfășurată…

Legislaţie utilă: