ICCJ. Modul în care completul de judecată și-a îndeplinit atribuțiile ca motiv de recurs


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că prezentarea în cererea de recurs a nemulțumirii față de modul în care avocatul, completul de judecată, grefierul și membrii CNCD și-au îndeplinit atribuțiile nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale.

Decizia nr. 1848 din data de 18 mai 2017 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect plângere împotriva hotărârii CNCD.