Organul legislativ poate emite acte normative de anulare a obligaţiilor fiscale, iar unul dintre ele este Legea nr. 209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale.

Conform art. 3 din actul normativ menţionat, se anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Acest articol de lege, potrivit ştirilor juridice, a constituit motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a invocat că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică doar persoanelor avute în vedere de legiuitor, apreciind că beneficiul instituit de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 ar trebui extins şi asupra tuturor celor care, din cauza neînregistrării voluntare în scopuri de TVA, datorează sume de bani cu acest titlu.

Arată că norma legală criticată acordă amnistie fiscală doar unei categorii de persoane dintre cele care realizează venituri din activităţi independente, situaţie nepermisă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, aşa încât, consideră că prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 sunt constituţionale doar în ipoteza în care vor profita persoanelor care datorează TVA pentru veniturile rezultate din toate activităţile independente.

Curtea Constituţională a reţinut că art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015, criticat în cauză, reglementează amnistia obligaţiilor fiscale provenite din diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest context, autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional şi contravine art. 16 din Constituţie, în măsura în care se aplică doar persoanelor care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală, apreciind că beneficiul anulării diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată trebuie extins şi asupra celor care au obţinut venituri din alte activităţi independente.

Curtea subliniază faptul că, în materie fiscală, regula o reprezintă plata obligaţiilor fiscale, amnistia având un caracter de excepţie. Aşa fiind, pretenţiile, în sensul extinderii beneficiului anulării unor obligaţii fiscale şi în cazul altor categorii de persoane care realizează venituri din activităţi independente, altele decât cele din drepturi de proprietate intelectuală, Curtea apreciază că este incidentă regula exceptio est strictissimae interpretationis, potrivit căreia atunci când o normă juridică instituie o excepţie de la regulă, aceasta nu poate fi extinsă şi la alte situaţii pe care norma juridică nu le prevede, aşa încât, amnistia fiscală instituită prin prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 209/2015 nu poate fi extinsă la toate categoriile de venituri obţinute din activităţi independente, acest beneficiu neputând fi convertit într-un drept fundamental.

Curtea constată că textul de lege criticat stabileşte beneficiarii “actului de clemenţă“, legiuitorul fiind singurul în măsură să stabilească atât posibilitatea de exonerare de la plată a unor obligaţii fiscale de către anumite categorii de contribuabili, cât şi condiţiile în care se realizează această măsură fiscală.

Astfel, prin Decizia nr. 5/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 401/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.