Codul de procedură penală prevede continuarea procesului penal la cererea suspectului sau a inculpatului în unele cazuri strict prevăzute de lege.

În art. 18 C. procedură penală se prevede că în caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal-

Conform ultimelor ştiri juridice au fost criticate aceste dispoziţii pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 18 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în măsura în care nu prevăd şi dreptul persoanei vătămate de a cere continuarea procesului penal. Arată că ancheta desfăşurată în cursul urmăririi penale “trebuie să fie aptă să conducă la identificarea şi eventuala pedepsire a vinovaţilor, întrucât organele de urmărire penală sunt obligate să ia toate măsurile ce sunt în mod rezonabil accesibile pentru administrarea de probe privind faptele analizate”. De asemenea, în această fază a procesului penal “trebuie respectate exigenţele de celeritate şi diligenţă rezonabilă ale unei anchete efective, care să satisfacă cerinţa de temeinicie, organele de urmărire penală urmând să stabilească situaţia de fapt”.

Se consideră că dreptul de a invoca “omisiunea cercetării motivelor” trebuie garantat atât pentru suspect/inculpat, cât şi pentru persoana vătămată, întrucât o atare omisiune nu poate avea relevanţă diferită în funcţie de calitatea procesuală, astfel încât să justifice acordarea posibilităţii de a solicita continuarea procesului penal doar suspectului/inculpatului. Susţine că, în caz contrar, se încalcă principiul egalităţii armelor. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut că acest principiu presupune ca fiecare parte la un proces să beneficieze de o posibilitatea rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii care să nu o dezavantajeze semnificativ în raport cu partea adversă.

Este adevărat că legiuitorul are dreptul de a consacra procedura de acces la justiţie, care nu presupune, automat, accesul la toate căile de atac, însă, odată reglementată o cale de atac, trebuie avut în vedere ca dreptul la un proces echitabil să fie garantat în aceeaşi măsură părţilor implicate.

Curtea Constituţională a susţinut că nu poate reţine critica autoarei excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile art. 18 din Codul de procedură încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu prevăd şi dreptul persoanei vătămate de a cere continuarea procesului penal în vederea pedepsirii vinovaţilor, în condiţiile în care procurorul dispune clasarea ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Soluţia juridică criticată de autoarea excepţiei se justifică atât din punct de vedere formal, cât şi din punct de vedere substanţial, întrucât, având în vedere procesul etapizat de stabilire a vinovăţiei, mai sus prezentat, doar suspectul şi inculpatul pot avea interesul procesual de a cere continuarea procesului penal, după momentul constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în condiţiile în care în privinţa acestora există suspiciuni rezonabile că ar fi săvârşit fapte prevăzute de legea penală.

Astfel, deşi aflarea adevărului constituie un principiu de bază al procesului penal, el se aplică în coordonatele prevăzute de lege, principiul legalităţii impunându-se organelor judiciare ca un imperativ tot atât de puternic. În concluzie, prin Decizia nr. 822/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 309/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.