Cum va fi structurat anul şcolar 2018-2019?


Miniterul Educaţiei a aprobat structura anului şcolar 2018-2019 prin Ordinul nr. 3220/2018 publicat în Monitorul Oficial nr. 189/2018.

Conform Ordinului menţionat anul şcolar 2018 – 2019 începe pe data de 1 septembrie 2018, se încheie pe data de 31 august 2019 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează:

-Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019.
-Cursuri – luni, 10 septembrie 2018 – vineri, 21 decembrie 2018
-În perioada 27 octombrie – 4 noiembrie 2018, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
-Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 22 decembrie 2018 – duminică, 13 ianuarie 2019
-Cursuri – luni, 14 ianuarie 2019 – vineri, 1 februarie 2019
-Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 2 februarie 2019 – duminică, 10 februarie 2019.
-Semestrul al II – lea are 16 săptămâni dispuse în perioada 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.
-Cursuri – luni, 11 februarie 2019 – vineri, 19 aprilie 2019
-Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 20 aprilie 2019 – duminică, 5 mai 2019
-Cursuri – luni, 6 mai 2019 – vineri, 14 iunie 2019
-Vacanţa de vară – sâmbătă, 15 iunie 2019 – duminică, 15 septembrie 2019.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în ceea ce priveşte Programul naţional „Şcoala altfel” acesta se va desfăşura în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ.

Anul şcolar 2018 – 2019 are 34 de săptămâni de cursuri, însumând 168 de zile lucrătoare. Însă sunt şi situaţii când se prevăd excepţii, de exemplu:
-pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie în data de 31 mai 2019;
pentru clasa a VIII – a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie în data de 7 iunie 2019;
-pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile – cadru de învăţământ în vigoare;
-pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile – cadru de învăţământ în vigoare;
-pentru învăţământul special – clasele a IX – a – a XI – a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile – cadru de învăţământ în vigoare;
-stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor;
-pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile – cadru de învăţământ în vigoare.

Astfel calendarul este pregătit urmând a se stabili prin ordine distincte calendarul examenelor, evaluărilor naţionale şi al examenelor de absolvire.