Procedura de restituiere a imobilelor preluate abuziv este una anevoioasă şi a atras în numeroase rânduri critici atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Legea 165/2013 reglementează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Nici aceeastă lege nu a scăpat de critici iar recent, potrivit ultimelor noutăţi legislative, a făcut subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile art. 35 alin. (1) Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în ce priveşte efectul stabilirii competenţei exclusive a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. În acest sens se arată că principiul general al stabilirii competenţei instanţelor în soluţionarea cererilor privitoare la notificările nesoluţionate în termenele legale, formulate fie în temeiul Legii nr. 10/2001, fie în temeiul Legii nr. 18/1991, este acela că instanţa care soluţionează contestaţia este instanţa în circumscripţia căreia se află unitatea notificată.

Acest principiu stabileşte astfel o legătură directă între locul situării imobilului şi instanţa competentă, deoarece unitatea notificată este, de regulă, unitatea administrativ – teritorială în raza căreia se află imobilul.

Se mai apreciază că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, în condiţiile supraîncărcării Tribunalului Bucureşti cu soluţionarea tuturor contestaţiilor împotriva deciziilor de validare/invalidare emise de comisia naţională, indiferent de situarea imobilului vizat în dosarul administrativ.

Curtea Constituţională a reţinut că aceasta nu este singura situaţie în care legiuitorul a reglementat o competenţă exclusivă a unei instanţe.

Astfel, spre exemplu, potrivit art. 4 alin. (4), art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, potrivit art. 283 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, instanţa competentă să soluţioneze plângerea formulată împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor privind procedurile de atribuire de servicii este Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Decizia nr. 755/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 174/2018, având în vedere cele anterior expuse, precum şi faptul că nicio dispoziţie din Legea fundamentală sau din actele normative internaţionale invocate nu prevede interdicţia instituirii unei anumite instanţe care să fie competentă să judece o cauză, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.