Fizioterapeutul ajută la reabilitarea oamenilor care au suferit accidente, intervenţii chirurgicale sau au probleme cu musculatura şi cu articulatiile. Recuperarea pacienţilor presupune doăa componente cheie – antrenamentul fizic si terapia fizică.
Profesia de fizioterapeut se exercită, pe teritoriul României, în condițiile Legii nr. 229/2016, în scopul evaluării, planificării și implementării programelor de recuperare care îmbunătățesc sau restabilesc funcțiile motorii umane, măresc capacitatea de mișcare, calmează durerile și tratează ori previn problemele fizice asociate cu leziuni, boli, afecțiuni și alte deficiențe.
Fizioterapeutul furnizează servicii conexe actului medical, pentru dezvoltarea, menținerea și restabilirea capacității de mișcare și a abilității funcționale ale persoanelor, la nivel maxim posibil, pe toată perioada vieții, în condițiile în care capacitatea de mișcare și funcția sunt sau pot fi afectate de îmbătrânire, leziuni, boli, afecțiuni, alte condiții patologice sau factori de mediu.
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în Monitorul Oficial nr. 129/2018 a fost publicată Hotărârea nr. 5/2018 privind procedura de eliberare a autorizaţiei de liberă practică pentru profesia de fizioterapeut.
Colegiul Fizioterapeuţilor din România este cel care eliberează autorizaţia de liberă practică pentru persoanele posesoare ale titlurilor oficiale de calificare în fizioterapie indiferent dacă deţin sau nu o autorizaţie de liberă practică eliberată de instituţii publice autorizate anterior apariţiei legii.
Cum poţi obţine autorizaţia?
Pentru obţinerea autorizaţiei de liberă practică de către persoanele posesoare ale unui titlu oficial de calificare în fizioterapie şi pentru înscrierea acestora ca membru în Colegiul Fizioterapeuţilor din România sunt necesare următoarele documente:
a) documente de studii care atestă formarea în profesie;
b) certificat de cazier judiciar – original;
c) certificat de sănătate fizică şi psihică tip A5, valabil 3 luni – original;
d) cerere de înscriere;
e) carte de identitate – copie;
f) certificat de căsătorie/hotărâre de divorţ definitivă şi irevocabilă, dacă este cazul – copie;
g) declaraţie pe propria răspundere că nu exercită profesia, dacă este cazul;
h) dovada achitării taxei de înscriere în Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi a cotizaţiei anuale;
i) asigurarea pentru răspundere civilă profesională;
j) pentru cei care profesează în domeniul fizioterapiei, adeverinţă de la locul de muncă/dovada promovării în grad profesional, dacă este cazul.
Documentele se depun la sediul colegiului teritorial al fizioterapeuţilor din raza căruia solicitantul îşi desfăşoară sau urmează să îşi desfăşoare activitatea şi sunt preluate de membrii desemnaţi ai consiliului teritorial al colegiului respectiv.
Colegiul teritorial, prin membrii desemnaţi ai consiliului teritorial, va elibera solicitantului, la depunerea documentelor, dovada cu numărul şi data înregistrării acestora. Are la dispoziţie un termen de maximum 15 zile de la înregistrarea documentelor, colegiul teritorial, prin membrii desemnaţi ai consiliului teritorial, va emite autorizaţia de liberă practică.