Ne-am obișnuit să fim sancționați de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru faptul că multe procese desfășurate în România nu respectă drepturile justițiabilului și, în final, acesta este supus unor nedreptăți. Mulți își caută dreptatea la CEDO și reușesc să obțină despăgubiri și certificarea faptului că procesul din România le-a nesocotit drepturile. Din păcate, în atâția ani de când tot suntem condamnați și plătim, nu am învățat nimic!
Caz practic
În 29 februarie 2000 reclamantul care vindea piese auto second-hand a fost chemat la poliție să dea o declarație cu privire la achiziționarea a trei mașini de la I.R. Ulterior, a fost chemat pentru o nouă declarație și la 1 martie 2000 s-a decis începerea urmăririi penale împotriva sa și reținerea lui. El era urmărit penal pentru complicitate la furt, deoarece a cumpărat mașini despre care știa că sunt furate.
La 2 martie 2000 reclamantul a fost audiat de procuror și a declarat că a cumpărat de la I.R. cele 3 mașini și acestea aveau butucul deteriorat. I.R. a refuzat să îi de actele mașinilor. Reclamantul a arătat că i-a cerut lui A.V. să dezmembreze o mașină pentru a vinde piesele și a recunoscut că a șters seria motorului. S-a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
I.R. a fost audiat fără a fi prezent reclamantul sau avocatul acestuia. I.R. a recunoscut că a furat 13 autoturisme, în urma unor “comenzi” efectuate de patru persoane și că vânduse autoturismele respective acestor persoane la prețuri derizorii, fără să încheie contracte de vânzare-cumpărare și fără să le furnizeze documentele de identificare a acestor autoturisme. A fost audiat și A.V. care a confirmat că reclamantul i-a dat trei mașini pentru a le dezmembra.
În 8 iunie 2000 s-a dispus trimiterea în judecată a lui I.R. pentru furt și a reclamantului pentru furt calificat. În cadrul procesului reclamantului acesta nu a fost audiat de instanță. În 2007 instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor de care era acuzat reclamantul în complicitate la furt, apreciind că faptele în cauză nu produseseră consecințe grave, și l-a condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Instanța a constatat că, în cursul urmăririi penale, I.R. a recunoscut că săvârșise furturile ca urmare a unei înțelegeri prealabile cu reclamantul și că, în plus, complicii acestuia oferiseră detalii cu privire la desfășurarea furturilor.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat achitarea sa. Acesta a reproșat instanței că la baza condamnării sale au stat declarațiile date de I.R. în cursul urmăririi penale. Acesta a precizat că I.R. nu fusese audiat în primă instanță, că, ulterior, persoana în cauză revenise asupra declarației sale inițiale în cadrul procesului penal desfășurat în paralel împotriva sa și că negase orice înțelegere cu reclamantul, în prealabil sau ulterior săvârșirii furturilor, în privința tăinuirii.
În 3 iunie 2009 reclamantul a solicitat tribunalului audierea lui I.R. și instanța nu s-a pronunțat. În 26 iunie 2009 tribunalul a anulat parțial sentința penală a judecătoriei. A apreciat că faptele fuseseră stabilite corect de către judecătorie, dar că trecerea timpului determinase diminuarea impactului lor în societate. Instanța a pronunțat suspendarea executării pedepsei. Reclamantul, reprezentat de un avocat ales, nu a fost audiat de tribunal.
Împotriva acestei soluții, reclamantul a declarat recurs și a arătat că nu a fost audiat de instanțele inferioare. A arătat că I.R. nu a fost audiat, că acesta a revenit asupra declarației și a negat orice înțelegere cu el. În recurs, reclamantul a fost audiat și a susținut că este nevinovat. I.R. nu a fost citat pentru a fi audiat.
În august 2004 I.R. a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. În cadrul procesului I.R. a negat că ar fi avut vreo înțelegere cu reclamantul. În septembrie 2009 I.R. a depus o plângere împotriva agenților de poliție care i-au luat declarațiile acuzându-i că l-au cercetat abuziv. În plângerea sa penală, acesta a menționat că reclamantul fusese un cumpărător de bună-credință și se informase de fiecare dată cu privire la proveniența autoturismelor, că verificase documentele de identificare și seria vehiculelor și că nu fusese niciodată informată că era vorba despre autoturisme furate. În 29 septembrie 2009, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale față de agenții de poliție ca urmare a prescrierii faptelor imputate.
În urma soluțiilor pronunțate de instanțele române, reclamantul a susținut în fața CEDO că dreptul său la un proces echitabil nu a fost respectat, pe motiv că, în cursul procedurii desfășurate în fața instanțelor, nu a putut să îl confrunte pe I.R., în ciuda faptului că declarația acestuia din urmă a fost luată în considerare pentru condamnarea lui.
Ce a decis CEDO?
CEDO s-a pronunțat în 27 iunie 2017 și a hotărârea sa a fost publicată în Monitorul Oficial 59 din 19 ianuarie 2018. CEDO a precizat că primele instanțe nu au invocat niciun motiv pentru a justifica omisiunea audierii lui I.R. . Avocata reclamantului a putut să asiste la această audiere, dar din documentele aflate la dosar nu reiese că a fost autorizată să adreseze întrebări persoanei în cauză. Pe de altă parte, Guvernul nu a prezentat niciun motiv de ordin procedural sau juridic pentru a justifica faptul că judecătoria nu a audiat martorul în cauză.
Știrile juridice arată că, în urma verificărilor, CEDO constată că instanțele naționale nu au adus niciun argument pentru a justifica neprezentarea lui I.R. și admiterea ca probă a declarației date de acesta în cadrul urmăririi penale. Reclamantul nu a putut adresa întrebări martorilor nici la urmărirea penală, nici în fața instanțelor, iar reclamantul a fost audiat abia în faza recursului. CEDO constată lipsa unor măsuri procedurale ale instanțelor române pentru a compensa imposibilitatea reclamantului de a adresa întrebări lui I.R.
CEDO constată că reclamantul nu a beneficiat de un proces echitabil și de o procedură desfășurată într-un termen rezonabil în fața instanțelor naționale. Pentru parcurgerea celor trei grade de jurisidicție, procesul reclamantului a durat 10 ani 2 luni și 12 zile.
CEDO îi acordă acesta reclamantului suma de 3.000 EUR pentru prejudiciul suferit, chiar dacă acesta a solicitat 30.000 EUR. Statul român are obligația de a achita reclamantului această sumă în 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii. La această sumă de adaugă și cheltuielile de judecată în cuantum de 3.690 EUR.