Legea privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie prevede faptele care constituie infracţiuni.

Astfel, în art. 12 din Legea nr. 78/2000 se prevede că sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. şi anume efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

Potrivit ştirilor juridice s-a considerat că noţiunea de “acte de comerţ” nu este clar definită şi a constituit motiv de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s- a susţinut că legiuitorul nu a oferit o definiţie legală sintagmei “efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ” şi acest fapt a permis trimiterea sa în judecată, făcându-se apel la dispoziţii care se regăsesc în Codul civil şi în alte acte normative. Astfel, singura definiţie legală a operaţiunilor financiare este dată în art. 250 din Codul penal şi vizează numai fraudele comise prin intermediul sistemelor informatice sau mijloacelor de plată electronice, respectiv retragerile şi transferurile de bani, încărcarea şi descărcarea de monedă electronică ori folosirea datelor referitoare la instrumentele de plată fără acordul titularului.

Totodată, sintagma “acte de comerţ”, la care a apelat acuzarea, îşi regăseşte aplicabilitatea pe tărâmul altor ramuri de drept şi, prin urmare, “dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie”.

Curtea Constituţională a reţinut că dimpotrivă, formularea, deşi generică, nu conţine nicio doză de imprevizibilitate, înglobând toate elementele necesare pentru identificarea existenţei infracţiunii într-o speţă sau alta, iar destinatarul normei penale de incriminare, chiar dacă nu este circumstanţiat, are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei şi îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. De altfel, aspectele semnalate pun în discuţie modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale contestate.

Faptul că există interpretări şi aplicări diferite ale înţelesului unei norme nu conduce automat la neconcordanţa acesteia cu Legea fundamentală, dar constituie eo ipso elemente care justifică promovarea unui/unor recurs/recursuri în interesul legii.

Prin urmare a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 700/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 42/2018.