Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că o judecată fără luarea în considerare a probelor și argumentelor ambelor părți, o judecată sumară, bazată pe motive străine de aspectele litigioase ale judecății, îndreptățește instanța să constate că instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului. În cauză, instanța s-a bazat pe probe neadministrate și, mai mult decât atât, fără nicio referire la punctul de vedere al pârâtului, care contestă pretențiile solicitate, motiv pentru care a admis recursul, a casat sentinţa recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cele menţionate mai sus le regăsim în Decizia nr. 1463 din data de 11 aprilie 2017 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca anulare proces-verbal întocmit de Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Ministerul Educației Naționale.