Știri juridice: utilizarea activului personal net al participantului la fondul de pensii privat


S-ar putea spune că sistemul de pensii publice se bazează pe o schemă financiară prin care orice salariat este obligat prin lege să economisească pentru bătrânețe. O bătrânețe la care n-ajunge toată lumea, din motive arhicunoscute. Se știe, foarte bine, și unde ajung banii care îi sunt reținuți, lună de lună, fiecărui angajat, pentru viitoarea (și ipotetica) sa pensie „publică”: nu sunt depuși, undeva, pe numele angajatului cu pricina, ci sunt dirijați către pensiile aflate în plată.

Omului i se oprește pe toată durata vieții sale profesionale o felie strașnică din venitul său lunar, cu promisiunea că într-o bună zi, la senectute, se va bucura de o binemeritată odihnă, primind o pensie „publică” pe măsura contribuțiilor sale lunare și a stagiului său de cotizare.

Partea bună a sistemului de pensii private (și marea deosebire față de sistemul public de pensii) este că fiecare „contributor” poate afla oricând cât s-a acumulat prin contribuțiile sale lunare, dar și că sumele acumulate sunt folosite strict pentru scopul pentru care au fost reținute.

În rândurile ce urmează, va fi prezentat inclusiv modul în care va fi folosit activul personal net al unui participant la un fond de pensii administrat privat în trei situații, din trei posibile.

 

Noutăți legislative

În „Monitorul Oficial” 976/2017 a fost publicată Norma (ASF) nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat. Recenta normă stabilește felul în care va fi întrebuințat activul personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat atunci când:

-participantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă;

-participantul beneficiază de pensie de invaliditate în condițiile Legii pensiilor publice;

-participantul încetează din viață înainte de depunerea cererii pentru obținerea unei pensii private.

Noile știri juridice arată că, până la intrarea în vigoare a legii privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, în cazul în care activul personal net nu-i suficient pentru acordarea unei pensii private minime, participantul sau beneficiarul primește suma cuvenită ca plată unică sau plăți eșalonate.

 

Cazul pensionării pentru limită de vârstă

La cerere, participantul care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, după prevederile legii pensiilor publice, va avea dreptul de a primi contravaloarea activului personal net, ca unică plată sau sub forma unor plăți eșalonate.

Spre a primi contravaloarea activului personal net, participantul va aduce la administratorul fondului de pensii administrat privat o documentație alcătuită din:

-cererea prin care solicită plata drepturilor cuvenite;

-decizia administrativă privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă (copie și original);

-actul de identitate valabil (copie și original);

-procură specială și autentică, dacă documentele sunt depuse prin mandatar (copie, original).

Participantul sau mandatarul său vor indica varianta de plată a activului personal net, precum și modalitatea aleasă de efectuare a plății sumelor, în cererea prin care solicită plata drepturilor sale.

Dacă participantul solicită plata activului personal net prin virament în cont bancar, el are îndatorirea completării documentației cu extrasul de cont care certifică codul IBAN și titularul sau cu orice fel de document emis de către instituțiile de credit, care să ateste titularul contului și IBAN-ul asociat.

Suma ce reprezintă contravaloarea activului personal net al participantului va fi plătită prin virament în cont bancar sau prin mandat poștal. Plata contravalorii activului personal net va fi efectuată numai către participantul fondului de pensii administrat privat.

Atunci când documentele depuse sunt incomplete, sunt ilizibile sau dacă se constată depunerea acestora într-o formă necorespunzătoare, dar și în lipsa unor documente, va fi solicitată completarea ori înlocuirea acestora.

 

Cazul pensiei de invaliditate

Orice participant care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul I sau gradul II pentru invaliditate care afectează ireversibil capacitatea de muncă, are posibilitatea legală de-a primi, la cerere, contravaloarea activului personal net al pensiei administrate privat, ca plată unică sau plăți eșalonate.

Spre a obține contravaloarea activului personal net, participantul trebuie să aducă la administratorul fondului de pensii administrat privat o serie de documente: cerere scrisă, decizia administrativă valabilă privind acordarea/recalcularea/revizuirea pensiei de invaliditate (copie și original), decizia medicală privind capacitatea de muncă (copie și original), actul de identitate (copie și original), certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat (copie și original) sau o declarație pe propria răspundere privind faptul că nu deține acest certificat, plus o procură specială și autentică (copie și original), în cazul depunerii prin mandatar.

Dacă participantul solicită plata activului personal net prin virament în cont bancar, va avea obligația completării documentației cu extrasul de cont prin care e certificat codul IBAN și titularul sau orice fel de document emis de instituțiile de credit care să ateste titularul contului și IBAN-ul.

Plata sumei ce constituie contravaloarea activului personal net al participantului va fi făcută prin virament în cont bancar sau prin mandat poștal. Plata contravalorii activului personal net va fi făcută doar către participantul fondului de pensii administrat privat.

Suma va fi achitată în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii documentației, în acel caz în care participantul alege o plată unică sau după un grafic statornicit de către administrator, când e vorba despre plăți eșalonate.

 

Cazul în care participantul a încetat din viață

Cu titlu de noutăți legislative, trebuie precizat că va fi deschis câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul pe numele fiecărui beneficiar al participantului care a încetat din viață mai înainte de pensionare. Administratorul va transfera unitățile de fond corespunzătoare în contul fiecăruia dintre beneficiari.

Ulterior primirii informațiilor referitoare la participanții decedați – cuprinse în listele de atenționare (de la instituțiile de evidență), administratorul privat are îndatorirea înștiințării tuturor beneficiarilor ce n-au revendicat plata contravalorii activului personal net al participantului decedat, cât privește drepturile ce le revin asupra activului participantului, dar și cât privește condițiile exercitării acestor drepturi.

Dacă administratorii nu posedă datele necesare, referitoare la beneficiari, informarea trebuie trimisă cât mai repede, după la primirea listelor, la ultima adresă de domiciliu sau corespondență a participantului care a încetat din viață.

Atunci când nu va primi nicio solicitare de plată a activului de la vreun beneficiar, administratorul va retransmite, an de an, informarea, până ce se va împlini termenul general de prescripție de trei ani, a dreptului de a cere plata activului.

Recentele știri juridice arată că beneficiarul va avea dreptul fie la cumularea conturilor la un singur fond de pensii administrat privat – dacă este participant la un fond de pensii administrat privat, fie la o plată unică a contravalorii cotei-părți din activul personal net al  fostului participant sau la plăți eșalonate, la solicitare, dacă n-are calitatea de participant.

 

Economii obligatorii, pentru anii senectuții

De dorit ar fi ca fiecare dintre „contributorii” la sistemul public și privat de pensii să reușească să ajungă, la un moment dat, în postura de pensionar, dar și să se bucure, apoi, cât mai mulți ani de acest statut. Desigur, normal ar fi ca suma primită lună de lună, ca pensie, să asigure „un trai decent”. Un trai decent pe care actualul „sistem unitar de pensii publice” nu îl poate asigura în toate cazurile, cu toate că, în majoritate, pensionarii actuali au cotizat din greu, la vremea lor.

Cine-s vinovații pentru faptul că sistemul public de pensii este tot mai șubred, că adesea este nedrept și că banii reținuți pentru pensii nu ajung acolo unde trebuie? O știe orice român rațional și de bună credință, preocupat de prezentul și viitorul țării sale!