Retrospectiva celor mai importante modificări fiscale ale anului 2017


Anul 2017 este cu siguranta un an plin de schimbari fiscale : exista unele clarificari ale unor aspecte mai neclare din codul fiscal, dar exista si noutati in privinta salarizarii – mai mult sau mai putin bune. S-au anuntat si proiecte noi- cum a fost impozitul pe gospodarie sau mai nou cel split TVA care insa nu sunt prea fezabile din punct de vedere functional.

Iata mai jos o scurta recapitulare a noutatilor semnificative care vizeaza anul 2017:

1. Reducerea cotei standard de TVA, de la 20%, atât cât a fost până la sfârşitul anului 2016, la 19%. Data intrarii in vigoare 1 ianuarie 2017

2. Au fost abrogate toate prevederile referitoare la Registrul Operatorilor Intracomunitari, codul de TVA al tuturor persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA fiind valid, în mod implicit, în VIES. Daca nu erai inscris in ROI dar aveai cod de TVA, acum pot sa il gasesti ca fiind valid in VIES.

3. A fost introdus opţional regimul special de TVA pentru agricultori, persoane fizice, întreprinderi individuale, sau întreprinderi familiale care efectuează activităţi/servicii agricole.

4. Se elimină limitarea până la 31 decembrie 2016 privind aplicarea scutirii de impozit a profitului reinvestit, urmând ca această facilitate să fie aplicată nelimitat. Scutirea de impozit a profitului investit se aplică şi pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, fără achiziţia dreptului de proprietate asupra softului respectiv, achiziţia de patente, de drepturi de proprietate intelectuală asupra designului şi a altor inovaţii legate de acel program informatic. Practic, se aplică şi pentru licenţele achiziţionate, nu doar pentru programele informatice. Începând cu 2017 scutirea de impozit poate fi aplicată pentru echipamente tehnologice, calculatoare electronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de casă, de control şi de facturare, precum şi in programe informatice, produse şi/sau achiziţionate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar şi puse în funcţiune, folosite în scopul desfăşurării activităţii economice.

5. Impozitul pe construcţii a fost eliminat la finele anului 2016, astfel că pentru anul 2017 acesta nu se mai datorează

6.Plătitorii de venituri cu reţinere la sursă din salarii, drepturi de proprietate intelectuală, pensii, arendare, asocierea unei persoane fizice cu o persoană juridică, nu vor mai depune în 2017 formularul 205 pentru aceste categorii de venituri.

7.Depunerea declaraţiilor informative (cod 392A, 392B şi 393) se suspendă până la 31 decembrie 2019.

8. Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (M. Of. nr. 15 din 6 ianuarie 2017) – prin aceasta lege se elimina 102 taxe si tarife – cum ar fi timbrul de mediu, taxa de cazier judiciar si fiscal , taxele radio-TV, etc.

9.OUG nr. 3/2017 -pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal care aduce modificari cu privire la:

  • definitia microintreprinderii (cifra de afaceri maximala devine 500.000 eur in loc de 100.000 eur)- cu mentiunea ca nu se prevedea clar ce se intampla cu entitatile care au depasit venitul limita si intra sub incidenta impozitului specific. Acestea s-au clarificat mult mai tarziu, in iulie, prin Legea 1772/2017 (astfel ca entitatile cu CA intre 100.000- 500.000 eur aplica incepand cu 1 aug 2017 – impozitul pe micro, si nu impozitul specific).
  • cota de de impozitare ramane 1% indiferent de numarul de salariati (trebuie sa fie totusi cel putin unul);
  • se modifica art. 78 din Codul fiscal care prevedea tratamentul primelor de asigurare voluntara de sanatate. Astfel, se acorda deducere la calculul impozitului pe veniturile din salarii pentru primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, definite conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro. Inainte se acorda deducere doar pentru primele de asigurare voluntară de sănătate conform Legii nr.95/2006, republicată, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei al sumei de 400 euro. Acest art 78. se modifica si in cursul anului 2017 prin Lg nr. 177/2017 , astfel: “primele de    asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, definite conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, suportate de angajaţi, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească  echivalentul în lei al sumei de 400 euro. Contractul de asigurare, respectiv abonamentul vizează servicii medicale furnizate angajatului şi/sau oricărei persoane aflate în întreţinerea sa, aşa cum este definită la art. 77 alin. (3)
  • Se elimină plafonul maxim al bazei lunare de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate si CAS reprezentând contravaloarea a 5 câştiguri salariale medii brute, prevăzut în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, investiţii și din alte surse. Astfel, contribuția de asigurări sociale de sănătate si CAS se datorează asupra venitului realizat.

10. H.G. nr. 1/2017  prin care se stabileste salariul minim brut la 1.450 lei, incepand cu 1 februarie 2017.

11. Se elimina formularul 088 solicitat la inregistrarea in scop de TVA (Ordin nr. 210/2017)

12.Ordinul 3737/2016 prin care s-a arobat procedura de înregistrare a persoanelor impozabile, în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru servicii electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune, precum şi pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314 şi art. 315 din Codul fiscal, în situaţia în care România este stat membru de înregistrare.

13. Pentru anul fiscal 2017, indicele preţurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăţilor anticipate în contul impozitului pe profit anual este 101,4%( Ordin nr. 240/2017)

14.Se modifica regulile privind rambursarea TVA incepand cu 1 mai 2017 prin Ordin nr. 1232/2017. Astfel, D 300  cu sume negative de TVA pentru care se solicita rambursarea TVA se vor solutiona in functie de gradul de risc fiscal pe care acestea il prezinta. Pentru deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare cu risc fiscal mic se emite decizia de rambursare in termen de 1 zi de la incadrarea la risc fiscal mic, in loc de maximum 5 zile, asa cum era prevazut anterior. Sunt definite si elementele care reprezinta risc fiscal.

15.Legea nr. 177/2017 prin care se aduc completari Codului fiscal. Se clarifica astfel regimul deductibilitatii in cazul stocurilor degradate , astfel:

«c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile  constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, precum şi taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VII. Aceste cheltuieli sunt deductibile în următoarele situaţii/condiţii:
1. bunurile/mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor
cauze de forţă majoră, în condiţiile stabilite prin norme;
2. bunurile/mijloacele fixe amortizabile pentru care au fost încheiate contracte de asigurare;
3. bunurile/mijloacele fixe amortizabile degradate calitativ, dacă se face dovada distrugerii;
4. alimentele destinate consumului uman, cu data-limită de consum aproape de expirare, altele decât cele aflate în situaţiile/condiţiile prevăzute la pct. 1 şi 2, dacă transferul acestora este
efectuat potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare;
5. subprodusele de origine animală, nedestinate consumului uman, altele decât cele aflate în situaţiile/condiţiile prevăzute la pct. 1 – 3, dacă eliminarea acestora este efectuată potrivit
prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare;
6. produsele agroalimentare, devenite improprii consumului uman sau animal, dacă
direcţionarea/dirijarea vizează transformarea acestora în compost/biogaz sau neutralizarea
acestora, potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare;
7. alte bunuri decât cele aflate în situaţiile/condiţiile prevăzute la pct. 1 – 6, dacă termenul de
valabilitate/expirare este depăşit, potrivit legii;»

16.Indemnizatia pentru cresterea copilului se plafoneaza la 8.500 lei (O.U.G. nr. 55/2017 )

17.O.G. nr. 4/2017 prin care, incepand cu data de 01.08.2017, angajatorii care au inregistrat contracte individuale de munca de tip part time, respectiv au angajati cu salariul brut sub 1450 lei, vor trebui sa achite contributii CAS si CASS mai mari, echivalente salariului minim brut pe tara de 1450 lei

18. O.U.G. nr. 53/2017 care aduce modificari importante Codului muncii – astfel actele aditionale la contractele de munca trebuie transmise inainte de a-si produce efecte si nu in termen de 20 de zile, asa cum era anterior, anagajtorul trebuie sa pastreze o copie dupa contractul de munca la locul de munca al angajatului, angajatorul are obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidență, ori de câte ori se solicită acest lucru.

19.Ordonanta Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA – care prevede ca entitatile platitoare de TVA pot opta pentru sistemul privind plata defalcata a TVA incepand cu 1 oct 2017, dupa care incepand cu 1 ianuarie 2018 devine obligatoriu pentru toti platitorii de TVA.

,