Pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică necesar desfăşurării normale a activităţii economice şi social – culturale şi promovarea unor relaţii civilizate în viaţa cotidiană, cetăţenii sunt obligaţi să aibă un comportament civic, moral şi responsabil, în spiritul legilor ţării şi al normelor de convieţuire socială.

Legea nr. 61/1991 prevede sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Conform art. 2 punctul 13 din Legea nr. 61/1991 constituie contravenţie pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României, precum şi ocuparea fără drept a terenurilor aparţinând ambasadelor şi reprezentanţelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine.

Acestui text de lege, potrivit ştirilor juridice, i s-a adus o critică de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece sintagma “norme legale de acces” este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate. De foarte multe ori, normele de acces în instituţiile enumerate de art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 nu sunt stabilite prin lege sau prin alte dispoziţii cu valoare de lege, pentru care să fie obligatorie publicarea în Monitorul Oficial, ci prin alte documente administrative, emise de conducerea instituţiilor respective, pe care cetăţenii nu sunt prezumaţi a le cunoaşte.

Autorul excepţiei invocă, în final, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragraful 38, prin care Curtea Constituţională a reţinut că sintagma “ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate.

Curtea Constituţională a reţinut că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii.

Mai mult, textul Legii nr. 61/1991 nu ar fi putut să prevadă, în mod exhaustiv, normele legale de acces în sediile tuturor autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentanţelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României.

În concluzie, excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă, soluţie regăsită în Decizia nr. 576/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 989/2017.