Sunt situații în care în cadrul unui proces penal este obligatorie instituirea sechestrului asupra bunurilor inculpatului. De exemplu, dacă persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, în situația infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, corupție. Problema care a generat controverse a fost aceea de a ști dacă instanța are obligația în astfel de cazuri să instituie sechestru atunci când din verificările efectuate rezultă că nu există niciun bun în patrimoniul inculpatului sau părții responsabile civilmente.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe au apreciat că pentru a institui sechestrul, chiar și în cazurile în care lege prevede obligatoriu acest aspect, este necesar să existe bunuri în patrimoniul inculpatului asupra cărora să se poată aplica măsura asigurătorie. Astfel, judecătorul învestit cu o astfel de cerere sau din oficiu, înainte de a lua măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului sau ale părții responsabile civilmente, trebuie să facă verificări pentru a stabili dacă există bunuri în patrimoniul inculpatului sau al părții responsabile civilmente.

Adepții acestei opinii consideră că sechestrul nu poate fi instituit decât asupra bunurilor existente în patrimoniul inculpatului sau al părții responsabile civilmente, a căror descriere și evaluare sunt posibile la momentul înființării acestei măsuri, iar nu și asupra bunurilor viitoare.

Alte instanțe au opinat că legea nu prevede expres ca bunurile să fie identificate la momentul luării măsurii asigurătorii, astfel încât existența sau inexistența unor bunuri în patrimoniul inculpatului asupra cărora să se aplice sechestrul este o problemă de executare a măsurii dispuse de instanță. Astfel, judecătorul nu are obligația de a face verificări, ci va dispune cu titlu generic asupra tuturor bunurilor mobile sau imobile ale acestuia, până la concurența valorii probabile a prejudiciului necesar a fi reparat, chiar dacă inculpatul nu are bunuri în patrimoniu la momentul luării măsurii.

Adepții acestei păreri cred că sechestrul poate fi dispus și asupra bunurilor viitoare din patrimoniul inculpatului. Astfel, conform acestei opinii,  bunurile mobile și imobile pe care se poate pune sechestru nu se limitează la bunurile impozabile înscrise în evidența organelor fiscale, organele de executare putând identifica la fața locului și alte bunuri aparținând inculpatului.

Ce prevede legislația în materie?

În cursul urmăririi penale, în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății se pot lua măsuri asigurătorii, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora și sunt obligatorii dacă persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Ordonanța sau încheierea de luare a măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală, precum și de către organele competente potrivit legii, din dispoziția organului de urmărire penală sau a judecătorului de cameră preliminară ori a instanței de judecată.

Știrile juridice prevăd că, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 19/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 953 din 4 decembrie 2017. Analizând textele de lege, ÎCCJ apreciază că nicio dispoziție din Codul de procedură penală ori din Codul de procedură civilă nu susține necesitatea identificării prealabile a bunurilor în procedura sechestrului asigurător. Codul de procedură civilă stabilește că nu există obligația de a fi individualizate bunurile asupra cărora se solicită să se înființeze sechestrul.

Acest fapt se aplică în toate cazurile chiar dacă luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie sau este lăsată la latitudinea instanței. Astfel, abia în faza executării silite, executorul judecătoresc are obligația de a determina bunurile ce vor fi puse sub sechestru și de a discuta și eventualele contestații ale debitorului cu privire la caracterul sesizabil/insesizabil al unor bunuri sechestrate, la compatibilitatea bunurilor puse sub sechestru cu mărimea creanței reclamate de către creditor.

Noutățile legislative prevăd că instituirea acestor măsuri asigurătorii este obligatorie, chiar dacă în patrimoniul persoanei în cauză nu există niciun bun. În plus, nu există obligativitatea verificării prealabile la momentul instituirii măsurii asigurătorii a existenței și identificării bunurilor din patrimoniul persoanei în cauză.

În concluzie, ÎCCJ admite recursul în interesul legii și stabilește că atunci când se instituie măsuri asigurătorii  în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie.