A fi militar este un mod de viaţă, în care se împletesc spiritul riguros, temperamentul dinamic, sacrificiul. De bună seamă, la acestea se mai adaugă satisfacţia şi bucuria acelora care, prin propria voinţă, din vocaţie, consimt să se dedice carierei militare.

Datorită specificului activităţii cadrele militare au un statut special, statut care este reglementat prin Legea privind statutul cadrelor militare nr. 80/1995.

În ceea ce priveşte cercetarea disciplinară a cadrelor militare, aceasta este reglementată de art. 35 din Legea nr. 80/1995, care prevede că pentru apărarea onoarei cadrelor militare şi evitarea abuzurilor, cercetarea şi judecarea abaterilor grave sau a altor fapte de aceeaşi natură săvârşite de acestea, în armată, se înfiinţează consilii de onoare şi consilii de judecată.

Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare şi consiliilor de judecată se stabilesc prin regulamentele militare.

Potrivit ştirilor juridice, această din urmă reglementare a atras mai multe critici printre care şi o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că militarul este subiect al unui raport de muncă, raport juridic care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale, astfel că elementele principale care vizează cele trei aspecte ale raportului de muncă se referă în mod intrinsec la statutul cadrelor militare, statut care este reglementat prin lege organică. Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, răspunderea disciplinară a cadrelor militare trebuie reglementată prin lege organică, care să fie adusă la cunoştinţa publică, respectiv prin Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

De asemenea, se susţine că dispoziţiile criticate reprezintă “norme în alb” pentru procedura disciplinară prealabilă pentru cadrele miliare, aplicarea sancţiunilor disciplinare sau activitatea consiliilor de onoare şi de judecată. Astfel, se ajunge ca un aspect esenţial, care vizează executarea sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fiind lipsit de publicitate şi opozabilitate faţă de cei asupra cărora ar produce efecte, ceea ce este de natură să aducă atingere dreptului la apărare şi dreptului la informaţie.

Curtea Constituţională a reţinut că “în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care partea care le ridică, instanţa de judecată din oficiu sau procurorul urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. În aceeaşi ordine conceptuală, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă.

Excepţia de neconstituţionalitate nu poate forma obiectul unei acţiuni principale nici în faţa instanţei de judecată sau de arbitraj, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluţionare, şi nici în faţa Curţii Constituţionale”.

Prin urmare, prin Decizia nr. 371/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 809/2017, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.