Terenurile agricole situate în intravilan, adică în orașe, vor fi scutite în totalitate de regimul de impozitare diferențiat, astfel încât proprietarii să nu mai achite nici pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții. Noutatea se va aplica din 2018, potrivit unui act normativ publicat astăzi în Monitorul Oficial, care va modifica prevederile Codului fiscal.
Este vorba despre Legea nr. 196/2017 pentru modificarea art. 465 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 778/2017.
Potrivit noutăţilor legislative, proprietarii terenurilor agricole situate în interiorul orașelor nu vor mai plăti pentru 400 metri pătrați din teren impozitul aferent unui teren cu construcții, așa cum prevede acum Codul fiscal.
Astfel se prevede că: ” În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut de lege.”
Practic din 2018 însă va dispărea sintagma “precum și terenul înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții în suprafață de până la 400 m², inclusiv“.
Iar “În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabel. ”
Atenţie! Menţionăm că actul normativ va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.