Dezincriminarea faptei şi aplicarea legii penale în timp au fost subiect de controversă la momentul în care au intrat în vigoare noile Coduri penale.
În ceea ce priveşte dezincriminarea faptei, art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevede că dispoziţiile privind dezincriminarea sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Însă în alin. 2) al aceluiaşi articol se prevede şi o excepţie, astfel dezincriminarea nu este aplicabilă în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Potrivit ştirilor juridice aceste din urmă dispoziţii au constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei s-a reţinut că se încalcă principiul legalităţii, egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, precum şi dreptul la un proces echitabil, întrucât creează discriminare între persoanele condamnate înainte de 1 februarie 2014 şi cele condamnate ulterior acestei date pentru fapte identice comise în acelaşi timp, fapte cu privire la care a intervenit abrogarea incriminării. Într-o atare situaţie, instanţa de judecată va căuta incriminări similare cu cele abrogate, în condiţiile în care limitele speciale ale pedepselor pot fi semnificativ diferite.
De asemenea consideră că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 nu prezintă claritatea, precizia şi previzibilitatea pe care trebuie să le întrunească o normă juridică, având în vedere formularea “sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire”.
Curtea Constituţională a reţinut că dezincriminarea nu trebuie confundată cu abrogarea unei incriminări, deoarece este posibil ca o faptă cu privire la care s-a abrogat incriminarea să rămână incriminată în cuprinsul altei legi penale. Astfel, incriminarea prevăzută într-o lege penală abrogată poate să se regăsească într-un alt text – din Codul penal sau dintr-o lege specială cu dispoziţii penale.
Acesta este motivul pentru care legiuitorul a precizat, prin prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, că dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire. Prin urmare, fapta nu este dezincriminată în cazul în care norma de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, dar conţinutul ei este acoperit de o incriminare generală existentă.
Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, întrucât nu au o formulare neclară, ambiguă şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele privind claritatea, accesibilitatea şi previzibilitatea legii.
Orice are posibilitatea de a cunoaşte – din textul normei juridice criticate, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanţele judecătoreşti şi în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate – care sunt acţiunile şi inacţiunile ce pot atrage răspunderea sa penală.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalittae a fost respinsă prin Decizia nr. 331/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 690/2017.