Conform prevederilor legislative indemizaţia sau stimulentul de inserţie se acordă dacă sunt îndeplinite unele condiţii iar una dintre ele este ca solicitantul să locuiască în România împreună cu copilul/copiii pentru care solicită drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.
În caz contrar, potrivit art. 16 alin. 2 lit. h) din O.U.G. nr. 11172010, dreptul la indemnizaţie se supendă.
Tocmai aceste dispoziţii, potrivit ştirilor juridice, au constituit motivul unui excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 25 alin. (1) privind dreptul la liberă circulaţie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată.
S-a considerat că o asemenea condiţie poate apărea, în prezenţa textelor constituţionale, ca o veritabilă sancţiune pentru cei care locuiesc, fie şi temporar, în afara ţării. Pe de altă parte, nu se poate considera nici că faptul de a locui în străinătate ar fi practic incompatibil cu dreptul de a primi indemnizaţia de creştere a copilului prevăzută de lege. Mai mult, nu se poate susţine că dreptul de a primi indemnizaţie de creştere a copilului ar fi corelativ cu îndeplinirea unor obligaţii ce presupun prezenţa obligatorie în ţară a celor în cauză, precum participarea la formarea veniturilor sectorului public, din care se alimentează cheltuielile ocazionate de plata indemnizaţiilor maternale.
Mai mult în condiţiile în care prevederile de lege criticate nu fac distincţie între diferitele împrejurări ce determină încetarea îndeplinirii condiţiei de a locui în România, în situaţia în care părăsirea teritoriului României este justificată de necesitatea de a reuni familia, dispunerea de către autorităţile publice a măsurii suspendării dreptului la indemnizaţia de creştere a copilului constituie o ingerinţă a statului în viaţa de familie. Această ingerinţă nu poate fi justificată decât de necesitatea protejării unui interes public, însă cu condiţia de a asigura un echilibru între interesul particular al respectării vieţii de familie şi cel general.
Curtea Constituţională a reţinut că interpretarea textelor de lege criticate în vederea aplicării lor la situaţia beneficiarei indemnizaţiei pentru creşterea copilului care a părăsit teritoriul României pentru o perioadă scurtă şi determinată de timp, precum şi interpretarea dacă această situaţie poate fi privită ca o încălcare a condiţiei de “a locui în România”, constituie aspecte ce intră în competenţa de soluţionare a litigiului dedus instanţei de judecată ce a sesizat Curtea Constituţională. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de instanţa de judecată din oficiu, este inadmisibilă, deoarece aspectele invocate de autoarea excepţiei vizează probleme de interpretare şi aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu, respectiv a instanţei de judecată în caz de litigiu.
Prin urmare, prin Decizia nr. 343/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 634/2017, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată.