Retrospectiva lunii iulie 2017


Ce prevede legea salarizării unitare 2017? Cu cât vor creşte drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice? – elaborat de Diana Jitaru
Mult aşteptata lege a salarizării unitare a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit…

Cazurile de nedemnitate privind profesia de avocat, motiv de sesizare a CCR – elaborat de Avocat Stoia Irina
Este bine cunoscut că profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, iar în exercitarea profesiei avocatul este independent și se supune doar legii, statutului profesiei și codului deontologic…

ÎCCJ a decis când se aplică legea penală mai favorabilă – elaborat de Avocat Stoia Irina
Este bine cunoscut principiul de drept conform căruia legea dispune pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare…

Sporul persoanelor cu handicap, un subiect controversat! – elaborat de Diana Jitaru
Persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale sau asociate…

A fost modificat actul normativ privind acordarea voucherelor de vacanţă! Când se vor acorda? – elaborat de Diana Jitaru
Acordarea voucherelor de vacanţă bugetarilor a creat un adevărat val de incertitudine, când vor fi acordate, care este modalitatea de acordare, care este valoarea acestora iar după apariţia Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară…

Legislaţia privind Fondul de mediu a suferit modificări! Unele taxe au fost diminuate! – elaborat de Diana Jitaru
Fondul pentru mediu este un instrument economico – financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene…

Este obligatoriu ca la data depunerii cererii de ordin de protecție victima să conviețuiască cu agresorul ? – elaborat de Avocat Stoia Irina
Pe fondul creșterii faptelor de violență domestică, legiuitorul a decis ca victima să poată fi apărată de agresorul său prin emiterea unui ordin de protecție…

Obligaţia purtării centurii de siguranţă încalcă dreptul fundamental la viaţă şi principiul egalităţii în drepturi – elaborat de Diana Jitaru
Centura de siguranţă şi obligaţia ca aceasta să fie purtată constituie întotdeauna un subiect de actualitate. Destul de des asistăm la campanii din partea Poliţiei Rutiere…

Persoanele cu handicap se vor bucura de noi drepturi! – elaborat de Diana Jitaru
Modificări importante au fost aduse prin O.U.G nr. 51/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 508/2017…

Declaraţiile martorului trebuie să fie obligatoriu înregistrate prin mijloace tehnice audio sau audiovideo? – elaborat de Diana Jitaru
Martorii sunt un element important în probatoriu din acest motiv şi consemnarea declaraţiilor acestora necesită o atenţie sporită…

Veşti bune pentru apicultori! S-a aprobat Programul naţional apicol pentru anii 2017-2019! – elaborat de Diana Jitaru
Pentru România, apicultura reprezintă un vector al creșterii economice prin polenizarea plantelor cultivate entomofile, o cale de ameliorare a bunăstării populației din mediul rural ca sursă de venit suplimentar…

A fost eliminată obligaţia aplicării ştampilei pentru firme pe contractele din relaţia cu statul! – elaborat de Diana Jitaru
O nouă măsură fiscală a fost adoptată recent, măsură care îşi propune să simplifice relaţiile dintre persoanele juridice şi stat…

Noi obligații instituționale referitoare la schimbul de informații necesar în combaterea spălării banilor – elaborat de Tomi Tohaneanu
Omul onest pune de-o parte bani albi pentru zile negre iar individul certat cu legea agonisește grămezi de bani negri pentru…

Săvârșește vreo infracțiune cel care conduce un tractor neînmatriculat și fără să aibă permis de conducere? – elaborat de Avocat Stoia Irina
Este bine cunoscut faptul că dacă te urci la volanul unui autovehicul neînmatriculat săvârșești o infracțiune a cărei pedeapsă este închisoarea de la unu la 3 ani…

Încă o condamnare la CEDO, alți bani pe care trebuie să îi plătim! – elaborat de Avocat Stoia Irina
Deja ne-am obișnuit cu condamnările de la CEDO, încă, nu am învățat nimic din motivele pentru care suntem puși la zid și obligați să achităm sume de bani deloc de neglijat…

Procedura pe care trebuie să o urmeze persoana adoptată pentru a-şi cunoaşte familia naturală! – elaborat de Diana Jitaru
Adopţia reprezintă, dacă ne referim strict la definiţia juridică, operaţiunea juridică prin care se rup legăturile biologice anterioare şi se creează legatura de filiaţie între adoptator şi adoptat…

Se recuperează pensiile încasate necuvenit după 1 octombrie 2014? – elaborat de Avocat Stoia Irina
În ultima vreme pare că axa în jurul căreia se învârte pensia românului este: spitalul, taxele și impozitele. La fiecare rectificare bugetară primii tăiați de pe listă…

Contractul de muncă încetează când un salariat este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendare? – elaborat de Avocat Stoia Irina
Sunt situații în care un angajat este condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare pentru săvârșirea unei infracțiuni…

Astăzi este ultima zi pentru depunerea anumitor declaraţii! – elaborat de Diana Jitaru
Ziua de astăzi aduce obligaţii fiscale suplimentare pentru firme, aşadar astăzi, 10 iulie 2017, se depun mai multe declaraţii fiscale conform informării ANAF…

În ce domenii este abilitat Guvernul să emită ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare? – elaborat de Diana Jitaru
Pe perioada vacanţei parlamentare Guvernul a fost abilitat să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice…

Unele dispoziţii din Legea contenciosului administrativ au constituit motiv de sesizare CCR! – elaborat de Diana Jitaru
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ…

Imposibilitatea contestării măsurii supravegherii tehnice, motiv de sesizare al CCR – elaborat de Avocat Stoia Irina
Codul de procedură penală a stabilit la art. 145 că după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul informează, în scris, în cel mult 10 zile…

Introducerea codului unic de identificare (EUID) atrage obligaţii pentru firmele deja înfiinţate? – elaborat de Diana Jitaru
Persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate, vor fi identificate în Registrul Comerţului prin încă un cod de înregistrare…

Angajatorii sunt stimulaţi să încheie contracte de ucenicie şi de stagiu! – elaborat de Diana Jitaru
Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în baza unui contract de ucenicie, iar în ultima perioadă statul îşi propune să încurajeze încheierea contractelor de ucenicie, acordând şi anumite facilităţi angajatorilor…

Procedura contestării procesului-verbal de constatare a contravenţiilor încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie? – elaborat de Diana Jitaru
Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mai multe dispoziţii prevăzute în art. 16 din Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor…

Ziua de 1 octombrie a fost instituită “Zi naţională a produselor agroalimentare româneşti”! – elaborat de Diana Jitaru
În ultimul timp se vorbeşte tot mai mut despre produsele româneşti. Se doreşte salvarea acestei ramuri, de fapt salvare producătorilor care luptă zi de zi cu marile magazine…

Amnistia fiscală în cazul pensiilor – elaborat de Avocat Stoia Irina
La 1 octombrie 2014 a intrat în vigoare legea 125/2014 prin care legiuitorul a stabilit că sumele încasate necuvenit de pensionari și care au fost recuperate de stat în perioada 1 ianuarie 2011…

Încălcarea dreptului la viața privată, determină CEDO la încă o condamnare a României – elaborat de Avocat Stoia Irina
De data aceasta condamnarea de la CEDO a apărut din cauza modificării prevederilor Codului familiei cu privire la stabilirea paternității, aspecte care au fost radical modificate de actualul Cod civil…

Începerea urmăririi penale in rem vs începerea urmării penale in personam – elaborat de Diana Jitaru
Începerea urmăririi penale poate fi dispusă când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege iar organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut…

Funcţionarul bancar este funcţionar public! – elaborat de Diana Jitaru
Statul funcţionarul bancar a creat de-a lungul timpului un dezechilibru în practica judiciară iar în acest context Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie…

1 august 2017 vine cu noi reguli cu privire la procedura de soluționare a petițiilor privind activitatea societăților de asigurare – elaborat de Avocat Stoia Irina
Faptul că pe piață există destule firme de asigurare care par că au cele mai bune oferte pentru românii amatori să încheie polițe…

Avem un nou model de Declaraţie 630! – elaborat de Diana Jitaru
O noutate fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 564/2017. Cu ceva timp în urmă anunţam că se doreşte modificarea formularul 630 şi iată că prin Ordinul nr. 1964/2017

Cuantumul bursei de rezidenţiat a rămas acelaşi, 670 lei! – elaborat de Diana Jitaru
Actul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea rezidenţiatului este Ordonanţa nr. 18/1999, ordonanţă care recent a suferit unele modificări…

Modificarea contractului de achiziţie publică şi obligaţia notificării ANAP – elaborat de Diana Jitaru
Contractele de achiziţie publică sunt supuse unor dispoziţii speciale iar modificarea acestora trebuie să respecte dispoziţiile legale…

Prefectul are competenţa exclusivă de a constata încetarea mandatului alesului local în unele situaţii – elaborat de Diana Jitaru
Nu ne mirăm că de foarte multe ori practica judiciară este una neunitară datorită intrepretărilor diferite ale dispoziţiilor legale…

Actul normativ care prevede interzicerea animalelor sălbatice în circuri a fost publicat în Monitorul Oficial – elaborat de Diana Jitaru
Organizaţiile pentru protecţia animalelor au atras atenţia în nenumărate rânduri asupra modului în care sunt folosite animalele sălbatice în circuri precum şi asupra condiţiilor dezastruoase în care sunt ţinute acestea…

A fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la organizarea judiciară – elaborat de Diana Jitaru
Organizarea judiciară are ca obiectiv de bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial şi independent de orice influenţe extranee…

Noi reguli privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate – elaborat de Avocat Stoia Irina
Pentru condițiile improprii din penitenciare, statul român a fost obligat de CEDO să achite în perioada 2016-2017 peste 1.600.000 euro…

Cele opt oficii teritoriale pentru IMM-uri au fost înlocuite cu nouă agenții. În ce scop? – elaborat de Tomi Tohaneanu
În actuala situație economică a României nu poate fi negată necesitatea investițiilor străine și a prezenției unor companii mari cu capital străin…

Care sunt ultimele modificări ale Codului fiscal aduse prin Legea 177/2017? – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit noutăţilor legislative, Codul fiscal a suferit recent unele modificări. Acestea au fost introduse de Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă…

Au fost publicate normele Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici – elaborat de Diana Jitaru
Potrivit ultimelor noutăţi legislative au fost aprobate şi publicate normele Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români…

Noţiunea de conflict de interese a fost înlocuită! – elaborat de Diana Jitaru
Legea privind modificările la Codul penal a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial.  Este vorba despre Monitorul Oficial nr. 598/2017 unde a fost publicată Legea nr. 193/2017…

Contribuţiile sociale pentru contractele part-time, o soluţie pentru munca la negru? – elaborat de Diana Jitaru
Mult discutatele prevederi conform cărora pentru contractele part-time vor fi plătite contribuţii sociale similare cu cele pentru normă întreagă au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 598/2017…

Atenţie! Fişa de aptitudine nu poate fi înlocuită cu adeverinţa de la medicul de familie – elaborat de Diana Jitaru
Atragem din nou atenţia asupra faptului că la angajarea unui salariat este necesară fişa de aptitudine a acestuia…

Comisia pentru protecția copilului. Cum e organizată și cum funcționează, după ultimele prevederi? – elaborat de Tomi Tohaneanu
După cum spunea unul dintre cei mai importanți președinți ai SUA, John F. Kennedy, copiii reprezintă resursa cea mai valoroasă a lumii…

Legislaţie utilă: