Pentru ca orice proces să se desfășoare în condiții de egalitate pentru toate părțile implicate este necesară citarea acestora la domiciliul sau sediul lor urmând să li se comunice data la care va avea loc procesul. Atât în vechea reglementare, cât și în cea actuală legiuitorul a prevăzut că citarea părților sau comunicarea anumitor acte de procedură să se facă prin afișare fie la ușa instanței, fie la domiciliul părților.

Concret, dacă agentul care vine cu citația nu vă găsește acasă, lasă citația fie în cutia poștală, fie o lipește pe ușa casei, consemnând într-un proces verbal că procedura a fost îndeplinită citația fiind afișată la domiciliul părții. Doar că de multe ori citația buclucașă nu ajunge la destinatar din diferite motive (vecini binevoitori, lipsa cutiei poștale etc.) și cel în cauză nu are habar că urmează termenul de judecată, nu se prezintă și nu își poate apăra interesele.

Caz practic

CEDO a fost sesizată cu mai multe cereri ale unor cetățeni români, cereri care au fost conexate, pentru că aveau același obiect: aceștia se plângeau că în instanță procesele civile s-au desfășurat în lipsa lor. Toți au fost citați prin afișarea citației pe ușă sau gard și nu au luat la cunoștință de termen, pentru că nu au intrat efectiv în posesia acestor citații.

O parte dintre ei au exercitat căi de atac (recurs sau contestații în anulare) în care au precizat că nu au primit citațiile respective. Aceste plângeri ale lor au fost respinse de instanță motivat de faptul că citarea prin afișare este prevăzută de lege. Astfel, aceste căi de atac au fost respinse fără o examinare pe fond.

Toți acești reclamanți s-au plâns că dreptul lor de acces la o instanță a fost încălcat în măsura în care nu au primit citațiile și au fost în imposibilitatea de a participa la procese. Procesele în care aceștia nu au putut participa au avut diferite obiecte. Unul dintre reclamanți a promovat o acțiune privind o presupusă încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet. Acesta a fost informat despre apel prin afișare și i s-a precizat să achite taxa de timbru. Reclamantul nu a primit citația, nu a venit la proces, nu a plătit taxa de timbru și apelul a fost respins.

Aceeași situație a fost și în cazul unei cereri în anulare a unei autorizații de construcție acordată de primărie în favoarea unor terți. Reclamanta nu a primit citația și nu a plătit taxa de timbru, respingându-i-se astfel apelul.

Un alt caz a fost cel al unei acțiuni împotriva unei parohii reclamante de către un terț pentru obținerea unui titlu de proprietate pentru două construcții aflate pe terenul parohiei reclamate înscrise în cartea funciară. Acțiunea acestuia a fost admisă, însă parohia a fost informată prin afișare cu privire la procedură și la hotărârea primei instanțe. Astfel, aceasta a cerut prelungirea termenului de introducere a recursului, motivat de faptul că procedura de comunicare a actelor de procedură a fost defectuoasă. Cererea sa a fost respinsă.

În altă situație era o acțiune civilă intentată de un lichidator pentru angajarea răspunderii financiare a reclamantului (fost administrator și unic acționar al unei societăți comerciale aflată în faliment). Reclamantul a fost informat cu privire la procedură prin afișare și nu a participat la proces. A declar recurs pentru că procedura a fost viciată, dar recursul a fost respins.

Ce a decis CEDO?

CEDO a conexat toate aceste cereri și a pronunțat o singură hotărâre care să vizeze toate spețele. Hotărârea a fost pronunțată la 28 februarie 2017 și a fost publicată în Monitorul Oficial 577 din 19 iulie 2017.

Guvernul a invocat excepția exercitării abuzive a dreptului de a introduce o cerere pe motiv că reclamantul trebuia să aibă cunoștință de proces, pentru că actele de la instanță au fost comunicate prin afișare. Curtea respinge această excepție, motivat de faptul că reclamantul a fost citat doar prin afișare și plângerea depusă la CEDO se referă doar la acest aspect, iar argumentele Guvernului nu sunt suficiente pentru a stabili că reclamantul a cunoscut termenul de judecată.

CEDO a apreciat că legislația națională a prevăzut că se poate comunica prin afișare citația, însă, instanțele române au aplicat legislația într-un mod prea formalist și nu au dat dovadă de diligență pentru a informa reclamanții cu privire la termenele de judecată. CEDO consideră că instanțele române nu au respectat obligația de a asigura participarea efectivă la proces.

Din expunerea de motive a reclamanților este clar că aceștia au fost citați exclusiv prin afișare la domiciliul sau sediul lor și nu au primit citațiile fiind în imposibilitatea de a ști data procesului și de a se putea prezenta. Instanțele nu au încercat în niciun fel să se asigure că aceștia au fost informați pentru a-și apăra drepturile, deoarece în niciun caz instanțele nu au dispus amânarea  judecării și repetarea procedurii de comunicare.

În acest mod, reclamanților li s-a încălcat accesul liber la justiție.

La cât se ridică nota de plată în aceste cazuri?

În cazul de față CEDO a acordat câte 3.600 EUR cu titlu de daune morale în cele 5 dosare în care a constatat că a fost încălcat dreptul reclamanților. La aceste sume se adaugă și cheltuielile de judecată pe care statul român trebuie să le achite reclamanților în 3 luni.