Una dintre infracţiunile cele mai des întâlnite este infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Art. 336 C. penal prevede că se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Potrivit ultimelor ştiri juridice, unele dispoziţii din articolul de mai sus au constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile din Codul penal menţionate mai sus, încalcă principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei.

Se susţine că, în absenţa recoltării a două probe de sânge, există un dubiu cu privire la faptul că, la momentul depistării în trafic, ar fi avut alcoolemia peste limita prevăzută de lege, astfel încât se pune problema dacă fapta săvârşită constituie infracţiune sau contravenţie.

Mai mult se arată că sintagma “la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională – destinatarii normei de incriminare criticate nu mai pot avea o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii şi nu mai pot să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia.

Curtea Constituţională a reţinut că subiectul supus atenţiei nu este o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

În realitate, autorul excepţiei susţine că, întrucât nu i s-au recoltat două probe de sânge, există un dubiu cu privire la faptul că, la momentul depistării în trafic, ar fi avut alcoolemia peste limita prevăzută de lege. Prin urmare, autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a acestui text de lege de către organele judiciare.

Curtea reaminteşte că atât interpretarea conţinutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse judecăţii, cât şi, în speţă, constatarea săvârşirii de către inculpat a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. În cazuri similare, Curtea a reţinut că a răspunde criticilor autorului excepţiei ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile legale, iar excepţia a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 149/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 586/2017.