O noutate fiscală a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 564/2017. Cu ceva timp în urmă anunţam că se doreşte modificarea formularul 630 şi iată că prin Ordinul nr. 1964/2017 pentru aprobarea formularului 630 “Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiei de asigurări sociale” s-a şi întâmplat acest lucru.
Reamintim că Declaraţia 630 se utilizează pentru stabilirea anuală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a contribuţiei de asigurări sociale.
Care sunt noutăţile declaraţiei?
Conform noutăţii legislative, decizia de impunere vizează și colectarea contribuției la pensii (CAS), nu doar a celei de sănătate (CASS), pentru persoanele fizice care realizează venituri din:
- activități independente;
- drepturi de proprietate intelectuală;
- activități agricole, silvicultură și piscicultură;
- cedarea folosinței bunurilor (chirii);
- investiții și/sau alte surse;
- pensii provenite dintr-un alt stat.
Spre deosebire de varianta anterioară a declarației, în noul document nu se mai regăsesc veniturile din jocuri de noroc deoarece pentru acestea nu se mai datorează, din anul 2016, CASS.
Din declaraţie vor face parte şi două anexe, şi anume: anexa nr. 1a “Situaţie privind stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul veniturilor de la pct. . . . din Decizia nr. . . . . . . . . . pe anul . . . . . . . . . .” şi anexa nr. 1b “Situaţie privind definitivarea contribuţiei de asigurări sociale în cazul veniturilor de la pct. . . . din Decizia nr. . . . . . . . . . pe anul . . . . . . . . . .”.
În ceea ce priveşte achitarea sumelor datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor sociale de stat poate fi efectuată prin una dintre următoarele modalităţi: în numerar, la unitatea Trezoreriei statului; prin mandat poştal, la subunităţile poştale ale C.N.Poşta Română S.A.; prin intermediul cardurilor bancare, prin POS-urile instalate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei statului sau în sistem online prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi; prin virament, utilizând ordinul de plată, din contul propriu deschis la o instituţie de credit din România (bancă), inclusiv cel emis prin sisteme de plată electronică de tip “internet banking”; prin virament utilizând contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice. Nomenclatorul conturilor de venituri bugetare în care pot fi achitate sume prin intermediul contului tranzitoriu de către persoanele fizice se regăseşte pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În concluzie, din noul formular vor fi excluse veniturile din jocuri de noroc, pentru alinierea la schimbările de legislație iar decizia de impunere vizează veniturile din surse cum ar fi activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții sau din alte surse, pensii provenite dintr-un alt stat.