În ultima vreme pare că axa în jurul căreia se învârte pensia românului este: spitalul, taxele și impozitele. La fiecare rectificare bugetară primii tăiați de pe listă sunt pensionarii, deși, numărul lor este în continuă creștere în România.
În România, regula este că „pensiile se țin mai bine decât pensionarii. Nu se schimbă cu anii!” (Vitomir Teofiloc) În ultimii ani, mulți pensionari au fost obligați să restituie bani din pensia lor, deși aceasta fusese calculată greșit de funcționarii publici. În loc să li se aplice sancțiuni celor vinovați de erorile de calcul, au fost pedepsiți beneficiarii!
Caz practic
Reclamantul L.L. a solicitat în contradictoriu cu casa de pensii anularea deciziei din aprilie 2015 prin care i s-a anulat decizia de pensie din august 2014 ca urmare a pronunțării unei decizii a curții de apel în februarie 2015 (prin care casa de pensii putea emite titlu executoriu pentru recuperarea sumelor considerate a fi încasate necuvenit). Acesta a formulat contestație și împotriva deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie de serviciu prin care i s-a imputat o sumă de bani reprezentând drepturi plătite și încasate necuvenit în perioada octombrie 2014 – februarie 2015.
Instanța a respins în ianuarie 2016 contestația ca neîntemeiată. Reclamantul a formulat apel și a solicitat anularea sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare arătând că prima instanță nu a avut în vedere că legiuitorul a amnistiat debitele corespunzătoare perioadei anterioare lui 1 octombrie 2014 (așa cum este cazul său), debit constituit din drepturi aferente perioadei septembrie 2010-octombrie 2014.
În cadrul apelului, instanța a considerat că este necesar să fie sesizată ÎCCJ pentru a stabili dacă se recuperează sau nu sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate necuvenit după 1 octombrie 2014, în condițiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.
Care au fost opiniile instanțelor de judecată?
Unele instanțe au apreciat că sunt scutite de plată și nu se impune recuperarea sumelor reprezentând pensie încasată necuvenit chiar după 1 octombrie 2014, dacă sumele sunt aferente perioadei anterioare acestei date.
Alte instanțe au considerat că se recuperează sumele încasate necuvenit după 1 octombrie 2014, dacă sumele sunt aferente perioadei anterioare acestei date.
Ce a decis ÎCCJ?
ÎCCJ a pronunțat Decizia 33/2017 publicată în Monitorul Oficial 467 din 21 iunie 2017. Știrile juridice arată că sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în 3 ani. Sumele achitate prin casele de pensie se recuperează în baza deciziei casei respective, decizii care constituie titluri executorii.
Practic, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor la 1 octombrie 2014, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și de însoțitor, nu se recuperează.
ÎCCJ identifică două situații luând ca punct de reper 1 octombrie 2014. Primul caz este acela în care pentru debitele aferente perioadei anterioare lui 1 octombrie 2014 încasate necuvenit erau deja constituite și casa de pensii a emis un titlu executoriu și al doilea caz în care aceste titluri executorii urmau să fie emise după 1 octombrie 2014.
Pentru primul caz, legiuitorul a stabilit că sunt scutite de la plată sumele rămase de recuperat, înscrise în evidența debitorilor la 1 octombrie 2014, din debitele constituite anterior acestei date. Noutățile legislative arată că scutirea se referă la cazul în care titlul executoriu a fost emis înainte de 1 octombrie 2014 și nu a fost executat sau a fost executat parțial pentru drepturile încasate necuvenit anterior lui 1 octombrie 2014, iar pensionarul este exonerat de obligația de restituire a sumei rămase de recuperat.
Astfel, sumele cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor provenite din debite și recuperate de la pensionari începând cu 1 ianuarie 2011 și până la 1 octombrie 2014 se restituie eșalonat timp de 5 ani începând cu 1 ianuarie 2015, prin plăți anuale egale. Practic, pentru sumele deja restituite total sau parțial în baza titlului executoriu emis de casa de pensii, pensionarul beneficiază de restituirea sumelor executate.
Cazul doi identificat de ÎCCJ este acela în care debitele urmau a se constitui prin emiterea de titluri executorii după 1 octombrie 2014, dar cu referire la drepturi încasate necuvenit de pensionari pentru aceeași perioadă anterioară lui 1 octombrie 2014. În acest caz, legiuitorul s-a referit la recalculări de pensii, revizuiri ale deciziilor de pensionare, procese aflate în curs de judecată sau soluționate irevocabil. În acest caz, legiuitorul a stabilit că sumele constituite după 1 octombrie 2014 în sarcina pensionarilor, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.
Știrile juridice au stabilit că atunci când după 1 octombrie 2014 se constată debite în sarcina pensionarilor, se procedează la revizuirea pensiilor, iar pe deciziile de modificare a drepturilor se va scrie „suma de…lei încasată necuvenit în perioada…….1 octombrie 2014, se scutește de la plată.”
În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate necuvenit după 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.
Dans legislativ
Pentru faptul că oamenilor li se emit titluri executorii pentru sume care nu trebuie să le restituie, sunt târăți în tribunale și li se creează un disconfort, cine va plăti? „În lumea plină de erori/Ridicolul nu se dezminte:/Prostia e, de-atâtea ori,/Stăpână …pe un car de minte.” (Nicolae Brelea)