Deja ne-am obișnuit cu condamnările de la CEDO, încă, nu am învățat nimic din motivele pentru care suntem puși la zid și obligați să achităm sume de bani deloc de neglijat. Fiecare caz pentru care primim o condamnare ne arată radiografia unei justiții în care „uşile tribunalului erau atât de masive, încât Dreptatea arareori putea ieşi la lumină.” (Alex Dospian)

  Caz practic

În ianuarie 2005 L.P. a sesizat CEDO pe motiv că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Acesta a susținut că a fost condamnat pe baza declarației dată în fața procurorului de un martor care nu a fost audiat niciodată în condiții de contradictorialitate.

În ianuarie 2003 L.P. a fost arestat preventiv pe motiv că era suspectat că l-ar fi lovit mortal pe P.M. în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2002. L.P. locuia cu chirie într-o cameră din apartamentul lui P.M. În aprilie 2003 L.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. S-a susținut că, deși nu au existat martori oculari care să fi văzut că L.P. a lovit victima, acest lucru rezultă din probele indirecte depuse la dosar.

Martorul M.E. o cunoștință a victimei care îi făcuse o vizită lui P.M. în seara de 12 decembrie a precizat că l-a văzut pe L.P. în apartament. Acesta a vrut să întrețină raporturi sexuale cu ea, l-a refuzat și acesta ar fi bătut-o. M.E. a plecat și a alertat poliția. Martorul H.I. polițist a fost alertat de M.E. și s-a dus acolo unde a constatat că L.P. și P.M. erau în stare de ebrietate și deranjau vecinii din cauza zgomotului pe care îl făceau. Doi vecini ai victimei, D.L. și D.V. au precizat că au auzit în acea noapte zgomote și țipătul victimei.

M.E. a fost audiată la parchet fără ca L.P. sau avocatul său să fie de față și a declarat că victima îi spusese că îi era teamă de L.P. și martorul a declarat că îl văzuse de două ori pe reclamant lovind-o pe victimă și cursul anului 2002. Reclamantul a fost audiat, a negat faptele, a precizat că după ce a plecat polițistul H.I., el s-a culcat și dimineața  a găsit victima decedată și a chemat poliția. L.P. a arătat că victima era vizitată de prostituate și proxeneți și a precizat că după plecarea polițistului ușa apartamentului rămăsese descuiată, fapt ce se mai întâmplase și în trecut.

Instanța a citat de multe ori pe martorul M.E. care nu s-a prezentat. În final, s-a apreciat că era imposibilă audierea acestui martor. Ceilalți martori au fost audiați în instanță, dar nu au declarat că l-ar fi văzut pe L.P. lovind-o pe victimă.

În ianuarie 2004 instanța l-a condamnat pe L.P. la 5 ani de închisoare, vinovăția sa fiind stabilită pe baza declarațiilor martorilor M.E., D.L., D.V. și H.I. și a raportului de autopsie al victimei. Reclamantul L.P. a formulat apel pe motiv că instanța s-a bazat pe o declarație dată în fața organelor de urmărire penală pe care nu a putut să o conteste pentru a-și proba nevinovăția. Parchetul a promovat apel pledând pentru majorarea pedepsei.

În iulie 2004 instanța admite apelul parchetului și mărește pedeapsa la 6 ani și 6 luni de închisoare bazându-și decizia tot pe declarațiilor martorilor. Împotriva acestei hotărâri, L.P. declară recurs și în octombrie 2004 ÎCCJ respinge recursul și confirmă soluția dată în apel. Reclamantul a formulat revizuire a acestei hotărâri, care i-a fost respinsă în ianuarie 2004 pe motiv că instanțele care au analizat cauza au apreciat corect probele din dosar. În mai 2007, reclamantul a fost pus în libertate.

Ce a decis CEDO?

CEDO a pronunțat hotărârea care a fost publicată în Monitorul Oficial 486 din 27 iunie 2017. Reclamantul a invocat faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil în condițiile în care art. 6 alin. 3 lit d din Convenție prevede că orice acuzat are dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și ascultarea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.

CEDO a verificat dreptul intern conform căruia instanța audiază martorii după ce îl audiază pe inculpat și celelalte părți. Fiecărui martor i se cere să spună tot ceea ce știe legat de obiectul cauzei, apoi președintele și procurorul îi pot adresa întrebări. Apoi partea care l-a propus și celelalte părți îi pot adresa întrebări. Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea în ședință publică a declarației date de acesta în cursul urmăririi penale. Instanța poate ține cont de ea la soluționarea cauzei.

Analizând actele dosarului este clar că declarația lui M.E. a fost decisivă în luarea deciziei, deși acest martor nu a putut fi audiat în instanță așa cum ar fi trebuit să se întâmple. Astfel, nici instanțele și nici reclamantul nu au putut să o observe în timpul interogatoriului pentru a aprecia credibilitatea și verosimilitatea declarației sale.

Deși avocatul reclamantului L.P. a contestat utilizarea declarației lui M.E. și credibilitatea acesteia, instanțele au luat-o în considerare, iar declarația a înclinat decisiv balanța în sensul condamnării lui L.P. CEDO observă că instanțele nu au putut să precizeze în ce măsură au putut aprecia corectitudinea declarației lui M.E.

În concluzie, CEDO a apreciat că instanțele interne nu au putut aprecia corect declarația lui M.E. care a avut un caracter decisiv în condamnare, în contextul în care de la dosar lipseau alte mijloace de probă.  Se susține că a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului.

Câți bani trebuie să plătim?

Reclamantul a solicitat 40.000 de euro ca despăgubire pentru prejudiciul moral. CEDO a apreciat că suma de 2.500 euro este necesară pentru a acoperi prejudiciul suferit de L.P. Reclamantul a solicitat 30.000 euro cheltuieli de judecată suportate în fața instanțelor din România și în fața CEDO. Acesta a prezentat facturi de 950 lei pentru onorariile avocaților și 309 lei pentru traduceri. CEDO i-a acordat 300 euro pentru cheltuielile de judecată.

România trebuie să îi achite reclamantului sumele de mai sus convertite în moneda statului român la rata de schimb aplicabilă la data plății, în 3 luni de data rămânerii definitive a hotărârii.