Funcţia de manager de spital este incompatibilă cu cea de consilier local?


Spitalele publice sunt conduse de un manager persoană fizică sau persoană juridică. În ceea ce priveşte managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico – financiar sau juridic şi să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Art. 178 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 95/2006 prevede anumite incompatibilităţi pentru funţia de manager şi anume se prevede că funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar – artistică.

Potrivit ştirilor juridice, acest motiv de incompatibilitate a constituit motivul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionaliatate se susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care creează starea de incompatibilitate a unui manager de spital, în urma primirii unei indemnizaţii, indemnizaţie generată de exercitarea unui mandat de consilier local sau judeţean în alt consiliu local sau judeţean decât cel care exercită controlul asupra spitalului în care este manager.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 178 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, prin raportare la art. 7 pct. 1 şi 2 din Carta europeană a autonomiei locale, se arată că managerului de spital nu îi este interzis dreptul de a fi ales într-o funcţie de consilier local sau judeţean, funcţie care presupune dedicarea persoanei respective pentru rezolvarea problemelor colectivităţii, dar managerul nu poate beneficia de remunerarea acestei activităţi.

Se consideră că prin interzicerea dreptului managerilor de spital de a beneficia de indemnizaţia rezultată în urma exercitării funcţiei de consilier local, aceştia sunt discriminaţi în raport cu managerii de spital care sunt remuneraţi pentru desfăşurarea activităţilor didactice. Astfel, un manager care desfăşoară activitate didactică are un program mai încărcat decât un manager care trebuie să participe la una – două şedinţe de consiliu local sau consiliu judeţean pe lună.

Curtea Constituţională a reţinut că scopul legiuitorului nu a fost acela de a împiedica obţinerea de indemnizaţii distincte, ci instituirea incompatibilităţii exercitării concomitente a funcţiilor anterior menţionate, întrucât acestea presupun gestionarea sumelor de bani având ca sursă bugetele publice. Mai mult, Curtea a reţinut că acesta este justificat atât de complexitatea atribuţiilor funcţiei de manager, cât şi de necesitatea exercitării acesteia în condiţii de integritate şi transparenţă decizională, pentru realizarea unui sistem de sănătate modern, eficient economic, pus în slujba cetăţeanului

Nu se poate reţine că managerii care exercită funcţia de consilier local sau judeţean sunt într-o situaţie egală cu aceia care exercită funcţii sau activităţi în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, activităţi didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar – artistică, atribuţiile acestor funcţii fiind în mod fundamental diferite. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite, astfel cum a reglementat şi legiuitorul prin textul de lege criticat.

Astfel, prin Decizia nr. 190/2017 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată, decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 495/2017.