Dreptul de servitute reprezintă o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil vecin având un alt proprietar. Spre deosebire de celelalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, servitutea reprezintă o simplă limitare a dreptului de proprietate, o îngrădire în exercitarea dreptului său.

Prin urmare servitutea de trecere reprezintă acel drept al proprietarului de teren al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, prin care proprietarul poate reclama o trecere pe terenul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu obligaţia de a-l despăgubi, în proporţie cu paguba care s-ar ocaziona. Trecerea trebuie făcută pe calea cea mai scurtă pentru a ajunge la calea publică, titularul acestei servituţi fiind obligat să aleagă trecerea care ar pricinui cea mai mica pagubă. 

Ca să înţelegem şi mai bine acest drept vom prezenta în cele ce urmează un caz practic.

Caz practic

Reclamantul S. D. a chemat în judecată pârâta T. A. M., solicitând instanţei sistarea dreptului de servitute de trecere reciprocă, drept constituit asupra imobilului înscris în Cartea Funciară şi radierea dreptului de servitute.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al imobilului înscris în Cartea Funciară, imobil asupra căruia este înscris un drept de servitute reciprocă de trecere pentru imobilul alăturat proprietatea pârâtei.
Acest drept de servitute trebuie să fie radiat în condiţiile în care proprietatea aparţinând pârâtei are deschisă o cale de acces la drumul public, cale ce se găseşte în spatele proprietăţii. Mai mult, reclamantul a arătat că, deşi servitutea de trecere este reciprocă, pârâta nu i-a mai permis accesul pe proprietatea sa, prin blocarea porţii.

Judecătoria T a admis în întregime acţiunea reclamantului, sistând dreptul de servitute ce afecta proprietăţile celor două părţi şi a dispus radierea dreptului din cele două cărţi funciare.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

Tribunalul a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.

Potrivit ştirilor juridice, s-a reţinut că faptul că reclamantul intimat nu justifică în prezent niciun interes în a-şi exercita dreptul de servitute de trecere pe terenul pârâtei apelante nu constituie un motiv suficient pentru a cere şi obţine desfiinţarea dreptului de trecere al apelantei.

De reţinut!

Servitutea de trecere cu piciorul şi cu vehiculul nu poate fi disociată astfel încât să se ajungă la concluzia că proprietatea reclamantului ar trebui să fie afectată doar de dreptul pârâtei de trecere cu piciorul. Buna utilizare a proprietăţii pârâtei, aşa cum a fost gândită la momentul instituirii servituţii de trecere, presupune posibilitatea de acces prin orice mod către proprietatea pârâtei.