Cererea de chemare în judecată trebuie să fie timbrată conform legii iar în cazul în care nu s-a dispus timbrarea va fi anulată.
Art. 197 C. procedură civilă prevede că în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată.
Articolul de mai sus, potrivit ştirilor juridice, a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că textul legal criticat este neconstituţional, deoarece obligă partea să execute obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru înainte ca instanţa să stabilească admisibilitatea recursului.
Curtea Constituţională a reţinut că taxa judiciară de timbru reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti şi se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege şi se plăteşte anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Mai mult regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor, iar cheltuielile ocazionate de înfăptuirea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe stabilite în condiţiile legii.
Curtea observă că în jurisprudenţa sa a mai reţinut că plata taxelor judiciare de timbru este o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, astfel încât obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora.
În plus, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.
Din aceste motive nu se poate admite excepţia de neconstituţionalitate ea a fost respinsă prin Decizia nr. 43/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 413/2017.