Regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, ca parte a patrimoniului cultural naţional şi reglementarea activităţilor specifice de protejare a acestora sunt instituite prin Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

Patrimoniul cultural naţional cuprinde ansamblul bunurilor identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie; cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani şi cei naturali.

O noutate legislativă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 415/2017 şi anume Legea nr. 123/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil.

Ce aduce nou Legea nr. 123/2017?

Se redefinesc anumite noţiuni

Părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene desemnează, după caz:
a) ieşirea unui bun cultural de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu încălcarea legislaţiei acestui stat în materie de protecţie a bunurilor culturale sau cu încălcarea Regulamentului (CE) nr. 116/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind exportul bunurilor culturale;
b) nerevenirea la sfârşitul unei scoateri legale temporare în afara teritoriului naţional sau orice încălcare a uneia dintre condiţiile acestei scoateri temporare a unui bun cultural.

Prin stat membru solicitant se înţelege statul membru al cărui bun cultural a părăsit ilegal teritoriul său.

Prin restituire se înţelege returnarea materială a bunului cultural pe teritoriul statului membru solicitant.

Prin posesor se înţelege persoana care deţine material bunul cultural în numele său iar prin deţinător se înţelege persoana care deţine material bunul cultural în numele altcuiva.

Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacă bunul respectiv este un bun cultural, în termen de 6 luni de la data comunicării notificării nu 2 luni cum era prevăzut până acum.

Se modifică anumiţi termeni

Acţiunea în restituire se prescrie în termen de 3 ani, nu 1 an, de la data la care statul membru al Uniunii Europene reclamant a luat cunoştinţă despre locul în care se află bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, dar nu mai târziu de 30 de ani de la data la care bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul statului reclamant, membru al Uniunii Europene.

Pentru a se determina dacă posesorul a depus diligenţa necesară, se ţine cont de toate circumstanţele achiziţiei, în special de documentaţia privind provenienţa bunului, de autorizaţiile de ieşire necesare în temeiul legislaţiei statului membru solicitant, de natura părţilor, de preţul plătit, de eventuala consultare de către posesor a registrelor accesibile privind bunurile culturale furate şi de orice informaţii pertinente pe care acesta ar fi putut să le obţină în mod rezonabil sau de orice alt demers pe care o persoană rezonabilă l-ar fi întreprins în aceleaşi circumstanţe