Month: May 2017

  • Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei are un nou Regulament de organizare!

    Direcţia Generală pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei este unitatea centrală de specialitate a Ministerului Afacerilor Interne care asigură organizarea, coordonarea şi controlul activităţii ministerului în domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. Potrivit ultimelor noutăţi legislative Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei, a fost aprobat recent prin Ordinul nr. 48/2017 pentru aprobarea…

  • Luarea măsurii arestării preventive în timpul reţinerii încalcă dispoziţiile constituţionale?

    Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, potrivit art. 209 alin. 16) C. muncii, procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore…

  • Durata concediului de odihnă ar putea creşte potrivit unei propuneri legislative!

    O propunere legislativă pentru modificarea Codului Muncii a fost depusă la Senat. Propunerea prevede ca durata minima a concediului de odihna anual sa fie de 25 de zile lucrătoare. Totodata, una dintre zilele de concediu ar urma să fie pentru sărbătorirea zilei de naştere a angajatului, în baza unui acord între acesta şi angajator. Astfel,…

  • Comisia Europeană avertizează România!

    Comisia Europeană scade estimarea de creştere economică pentru acest an şi subliniază îngrijorările cu privire la măsurile anunţate de Executiv. Din 19 miliarde de euro alocate ţării noastre, am atras zero euro în trei ani. Este un adevăr trist şi îngrijorător iar acest an este unul crucial  pentru banii europeni destinaţi ţării noastre, având în…

  • Legea dronelor este propusă spre modificare!

    Autorităţile au de gând să relaxeze legislaţia şi să permită utilizarea dronelor în localităţi. Asta cer şi cei care au astfel de aparate de zbor. Unii dintre ei vor să le folosească în afaceri – să expertizeze energetic clădirile, de exemplu, sau să filmeze nunţi. Potrivit legislaţiei actuale, dronele nu pot decola sau ateriza în…

  • Firmele vor beneficia de scutiri pentru tinerii angajaţi în agricultură!

    Firmele care vor angaja cel puțin 3 persoane sub 35 de ani în agricultură, acvacultură sau industria alimentară vor fi scutite de la plata tuturor obligațiilor către stat ce decurg din acordarea drepturilor salariale, iar de aceleași scutiri vor beneficia și tinerii angajații. În perioada următoare vor fi elaborate modificările necesare la Codul Fiscal și la…

  • Astăzi va avea loc ultima dezbatere publică cu privire la proiectul de modificare a Codurilor penale

    La Ministerul Justiției are loc astăzi ultima dezbatere publică pe proiectul Legii de modificare a Codurilor Penale. Ministrul Justiţiei va discuta cu specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar pe marginea proiectelor care pun în acord Codurile Penale cu decizii din ultimii doi ani ale Curţii Constituţionale. Prima dezbatere publică…

  • Codul finanţelor publice ar trebui să includă toate reglementările pentru autorităţile locale

    Codul finanțelor publice locale ar trebui să includă toate reglementările pentru autoritățile locale, inclusiv cum se constituie bugetul, cum se cheltuie banii, cum se finanțează serviciile. Vom găsi aici și Titlul IX din Codul Fiscal (Impozite și taxe locale), prevederi referitoare la cum colectează și cum stabilesc nivelul taxelor. Va crește astfel gradul de libertate,…

  • Revizuirea hotărârilor definitive în materie penală, a generat sesizarea CCR

    Potrivit Codului de procedură penală, revizuirea hotărârilor definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută, în anumite cazuri expres menționate de legiuitor. Condițiile în care pot fi invocate aceste cazuri au generat sesizarea Curții Constituționale  cu privire la constituționalitatea lor. Care au fost articolele care au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate? Cazul în care…

  • Modul în care a fost realizată o anchetă de către organele statului, motiv de condamnare a României la CEDO

    Atunci când ți s-a întâmplat să fi nedreptățit, îi dai crezare lui Eugen Barbu care spunea că, „dacă dreptatea, ar fi o sârmă, aș îndrepta-o.” Când la tine în țară nu îți găsești dreptatea, încerci cu orice preț să o cauți pe meleaguri străine. Astfel, mulți români după ce epuizează toate căile procedurale oferite de…