În ultimul timp tot mai multe cereri se află pe masa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care ţara noastră este blamată pentru că nu respectă drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

O cauză recentă este Cauza S.C. Carbochim – S.A. Cluj – Napoca şi S.C. Fenega Import – Export – S.R.L. şi alţii împotriva României, publicată în Monitorul Oficial nr. 402/2017.
Situaţia de fapt

La originea cauzei se află patru cereri îndreptate împotriva României, prin care două societăţi române şi şase resortisanţi români.

Reclamanţii au pierdut în instanţă procesele civile desfăşurate în absenţa lor. Aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la procedură doar prin afişarea citaţiilor pe o uşă sau pe un perete (denumită în continuare “citarea prin afişare”). Toţi au susţinut, în cadrul căilor de atac formulate ulterior, fie că a fost vorba de recurs (când citaţiile le fuseseră comunicate în procedura din faţa instanţei de fond sau a celei de apel), fie în cazul contestaţiilor în anulare (când citaţiile le fuseseră comunicate în procedura în faţa instanţei de ultim grad de jurisdicţie), că nu au luat cunoştinţă despre termenul de judecată, deoarece nu au primit citaţiile relevante din partea instanţelor.

Plângerile lor în acest sens au fost respinse de instanţe, pe motiv că citarea prin afişare era prevăzută de lege. În consecinţă, căile de atac au fost respinse fără o examinare pe fond a cauzelor.

Reclamanţii s-au plâns că dreptul lor de acces la o instanţă a fost încălcat în măsura în care nu au primit citaţiile şi, prin urmare, nu au fost în măsură să participe la procedurile judiciare.

S-a pretins că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi art. 41 din Convenţie şi au cerut despăgubiri atât pentru prejudiciul moral cţt şi pentru cel material produs. Prejudiciile soliciatate de reclamanţi au fost sume considerabile de peste 30.000 de euro.

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului

Curtea constată că reclamanţii nu au dovedit existenţa unei legături de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge această pretenţie. Pe de altă parte, având în vedere toate circumstanţele prezentelor cauze, Curtea admite că reclamanţii trebuie să fi suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat prin simpla constatare a unei încălcări.

Potrivit ştirilor juridice, Curtea a acordat reclamanţilor următoarele sume, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamanţi: 3.600 EUR pentru cea de-a doua societate reclamantă;  3.600 EUR pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 27.314/09 şi 3.600 EUR pentru fiecare reclamant din Cererea nr. 1.150/09.

Astfel, România este bună de plată pentru prejudiciul moral cauzat cetăţenilor săi.