Potrivit Codului de procedură penală persoana interesată poate face plângere împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Ca şi soluţii judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 341 alin. 7 pct. 2 lit. c) C. procedură penală, în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale poate admite plângerea, să desfiinţeze soluţia atacată şi să dispună începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie.
Potrivit ştirilor juridice, această prevedere a constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că există un regim discriminatoriu ce rezultă din compararea instituţiei plângerii împotriva soluţiilor procurorului cu instituţia procedurii camerei preliminare, şi care, în mod concret şi efectiv, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.
Astfel, se consideră că se creează o situaţie discriminatorie între inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriu şi care beneficiază de procedura camerei preliminare şi inculpaţii trimişi în judecată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), care nu beneficiază de camera preliminară şi care nu pot solicita, similar camerei preliminare, verificarea competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei.
De asemenea, situaţia intimatului din procedura plângerii este mai gravă, întrucât contestaţia trebuie motivată în termen de trei zile, în caz contrar fiind inadmisibilă, potrivit art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, în timp ce, în procedura camerei preliminare, contestaţia nu trebuie motivată, termenul pentru promovarea căii de atac fiind tot de trei zile de la comunicarea încheierii.
Curtea Constituţională a reţinut că garanţiile procedurale referitoare la dreptul la un proces echitabil ce guvernează întreaga procedură referitoare la temeinicia unei acuzaţii în materie penală trebuie să dubleze şi procedura ce ţine de instituirea definitivă a legalităţii acuzaţiei stabilită prin încheierea judecătorului de cameră preliminară de începere a judecăţii. Per a contrario, ar însemna să se accepte posibilitatea ca o procedură de judecată pe fond să se întemeieze pe o procedură anterioară care, într-o manieră incompatibilă cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, restrânge, prin absenţa contradictorialităţii şi oralităţii, dreptul la apărare.
În aceste condiţii se argumentează că dispoziţiile criticate nu sunt contrare celor constituţionale respingând excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 130/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 388/2017.