Pescuitul comercial şi recreativ pe timpul nopţii este interzis în unele zone!


Pescuitul este una din cele mai vechi ocupaţii ale populaţiei din Delta Dunării şi reprezintă şi în prezent o activitate economică importantă ocupând mai mult de jumătate din populaţia activă a deltei, în prezent activând pescari autorizaţi pentru desfăşurarea pescuitului comercial. Acestora li se adaugă şi reprezentanţii familiilor rezidente în spaţiul Rezervaţiei care au dreptul legal să pescuiască pentru consumul propriu. Se poate spune că această activitate ocupă, în scop comercial sau familial, toate familiile rezidente în Rezervaţie.

Pentru unii pescuitul este un hobby insă trebuie să cunoaştem şi prevederile legale în vigoare în ceea ce priveşte acest hobby.

Perioadele de prohibiţie a pescuitului pentru anul 2017 au fost publicate în Monitorul Oficial încă din luna februarie a anului în curs.

Ordinul nr. 12/2017 instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie – 15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.

Ordinul privind prohibiţia pescuitului prevede că dimensiunile minime ale peştilor şi ale altor vieţuitoare acvatice vii care pot fi pescuite să fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.

De asemenea în timpul nopţii este interzis pescuitul. Recent, potrivit noutăţilor legislative, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 379/2017, Ordinul nr. 148/2017 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale nr. 239/2009 privind interdicţia pescuitului în timpul nopţii.

Acesta prevede că se interzice pescuitul comercial şi recreativ pe timpul nopţii între orele 22,00 – 6,00 a oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice vii pe Dunăre şi braţele sale de la Călăraşi km 366 până la gurile de vărsare ale Dunării, în Delta Dunării şi pe lacurile de acumulare de pe râul Olt. De asemenea, se interzice şi transportul pe timpul nopţii între orele 22,00 – 6,00, cu ambarcaţiunile folosite la pescuitul comercial, a oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice pe Dunăre şi braţele sale de la Călăraşi km 366 până la gurile de vărsare ale Dunării, în Delta Dunării şi pe lacurile de acumulare de pe râul Olt.

Faţă de prevederile anterioare, completarea care a fost adusă prin Ordinul menţionat mai sus are în vedere interzicerea pescuitului şi a transportului în timpul nopţii şi pe lacurile de acumulare de pe râul Olt.

Această completare era necesară pentru protejarea speciilor de peşte existente nu numai în Delata Dunării cât şi în lacurile de acumulare de pe râul Olt.