Una dintre infracțiunile de care s-au făcut vinovați numeroși români, persoane fizice sau juridice, este evaziunea fiscală. Cei găsiți vinovați s-au sustras prin orice mijloace de la plata taxelor și impozitelor.

Cauzele evaziunii fiscale sunt determinate de absența unor texte de lege clare care să obstrucționeze pe contribuabili să recurgă la această faptă. S-a constatat că cu cât sarcinile fiscale sunt mai mari, cu atât fenomenul de evaziune fiscală înflorește. Nu în ultimul rând lipsa unei educații fiscale a cetățeanului a făcut ca această infracțiune să devină un obicei pentru unele persoane.

O problemă care a necesitat sesizarea ÎCCJ a fost cea determinată de cazul în care prejudiciul de pe urma infracțiunii de evaziune fiscală este  achitat de cel vinovat. Întrebarea a fost dacă achitarea prejudiciului are caracter real (se referă la fapta de evaziune fiscală) sau personal (se referă la făptuitor).

Ce prevede legea cu privire la plata prejudiciului?

ÎCCJ a fost sesizată cu privire la art. 10 alin. 1 din legea 241/2005 în vigoare de la 1 februarie 2014. Știrile juridice arată că, în cazul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății până la primul termen de judecată, învinuitul/inculpatul achită integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat este de până la 100.000 euro, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat este de până la 50.000 euro, se aplică o sancțiune administrativă care se va înregistra în cazierul judiciar.

Rețineți că aceste prevederi nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârșit o infracțiune în 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile de mai sus.

Textul de lege supus atenției ÎCCJ a fost modificat ulterior prin legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală și, în prezent, acesta stabilește că în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății până la primul termen de judecată, inculpatul achită integral pretențiile părții civile, limitele pedepsei se reduc la jumătate.

Care au fost argumentele în sesizarea ÎCCJ?

Interpretarea textului de lege supus atenției ÎCCJ trebuie clarificată pentru cazurile în care sunt mai mulți participanți la săvârșirea unei fapte și prejudiciul este achitat doar de unul dintre aceștia. S-a susținut că evaziunea fiscală este o infracțiune de pericol și cauza de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă se referă la atitudinea făptuitorului care dorește să repare consecințele faptelor sale. Practic, cazul prevăzut de art. 10 alin. 1 din legea 241/2005 nu se referă la faptă (nu are caracter real), ci la făptuitor (are caracter personal).

Caz practic

În 2013 curtea de apel l-a condamnat pe D.A.S la 3 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, pe V.M.D. la 2 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, pe P.B. la 4 ani pentru instigare la complicitate la evaziune fiscală, pe T.V.T. la 3 ani și 6 luni pentru complicitate la evaziune fiscală și pe M.M.I. la 1 an și 6 luni pentru complicitate la evaziune fiscală.  S-a admis acțiunea părții civile MFP prin ANAF  și inculpații au fost obligați în solidar  să achite despăgubiri de 309.077,25 lei.

Împotriva sentinței s-a declarat apel în cadrul căruia ÎCCJ a decis să trimită cauza spre rejudecare cu privire la D.A.S., V.M.D., P.B. și T.V.T., sub aspectul laturii penale, precum și pentru rejudecarea în integralitate a laturii civile. ÎCCJ a cerut să se analizeze data la care s-a achitat prejudiciul și să se stabilească cine sunt persoanele care l-au achitat.

În rejudecare, procesul penal a încetat față de inculpații cărora li s-a aplicat o amendă administrativă, s-a constatat prejudiciul acoperit și a fost respinsă ca nefondată acțiunea părții civile MFP prin ANAF. Ministerul Public a declarat apel pe motiv că, în mod greșit, a încetat procesul penal față de V.M.D, T.V.T. și P.B. care trebuiau să achite obligația fiscală principală și sumele reprezentând obligații accesorii datorate. Or, în rejudecare instanța a menționat că prejudiciul, mai puțin accesoriile, a fost acoperit integral. S-a susținut că D.A.S. a achitat parțial prejudiciul (debitul principal) și s-a aplicat greșit în speță art. 10 alin. 1 din legea 241/2005. În plus, V.M.D, T.V.T. și P.B. nu au achitat prejudiciul, ci doar D.A.S. achitându-l parțial.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 9/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 346 din 11 mai 2017. Analizând textul de lege, ÎCCJ apreciază că repararea integrală a prejudiciului are loc după săvârșirea faptei, astfel încât nu are legătură directă cu fapta de evaziune fiscală, influențează gravitatea acesteia, dar este calificată ca și o cauză de atenuare a pedepsei.

 Știrile juridice arată că repararea integrală a prejudiciului până la momentul indicat de legiuitor, se referă la conduita făptuitorului după săvârșirea faptei, conturând atitudinea psihică a acestuia de regret. În raport cu această conduită se poate aprecia asupra periculozității sale. Practic, eforturile depuse de inculpat pentru a înlătura sau diminua consecințele infracțiunii reprezintă o circumstanță atenuantă, cu caracter personal, pe baza căreia se reduc limitele pedepsei. Acoperirea integrală a prejudiciului în condițiile art. 10 alin. 1 din legea 241/2005 demonstrează eforturile inculpatului cărora legiuitorul le-a menținut caracterul personal stabilind să reprezinte o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă.

În concluzie, ÎCCJ a admis sesizarea și a stabilit că în prevederile art. 10 alin. 1 din legea 241/2005 în forma în vigoare până la 1 februarie 2014 reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.