Legislaţia prevede posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Reglementarea legală o regăsim în art. 6 din C. penal iar alineatul 2 al articolului prevede că în cazul în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

Potrivit ştirilor juridice, alineatul prezentat mai sus a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, deoarece soluţia adoptată de legiuitor în textul art. 6 alin. (2) din Codul penal vizează doar ipoteza în care legea nouă prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, excluzând şi varianta în care ar putea să prevadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii.

Subliniază că discriminarea se creează în rândul celor condamnaţi la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi cărora li se aplică diferit legea penală mai favorabilă, după cum infracţiunea pe care au săvârşit-o este pedepsită potrivit legii noi numai cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii, deşi situaţia în care se găsesc este identică – au săvârşit aceeaşi faptă.

Curtea Constituţională a reţinut că o astfel de critică nu poate fi primită, deoarece prevederile legale contestate se aplică fără privilegii şi discriminări tuturor persoanelor aflate în situaţia normativă ipotetic reglementată, neoperând nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor. Astfel, principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi presupune egalitatea de tratament juridic pentru situaţii identice, după cum impune şi aplicarea unui tratament juridic diferit, pentru situaţii care se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil.

Prin urmare, câtă vreme principiul aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei reprezintă o excepţie de la principiul autorităţii de lucru judecat, legiuitorul, în funcţie de raţiunile de politică penală impuse atât de realitatea socială, cât şi de respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, este liber să stabilească situaţiile în care acest principiu devine incident, fără ca prin aceasta să fie afectat principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. Aşa fiind, opţiunea aleasă nu reprezintă altceva decât o manifestare a libertăţii autorităţii legiuitoare, care a înţeles să menţină aceeaşi evaluare a pericolului social abstract al faptei ce a constituit temei al condamnării.

Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 91/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 340/2017, având în vedere cele menţionate mai sus.