Executarea silită a obligaţiilor de a face sau a obligaţiilor de a nu face este prevăzută în Codul de procedură civilă.

Conform art. 906 alin. 1) C. procedură civilă se pot aplica penalităţi dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare. Iar potrivit alineatului 4) al aceluiaşi articol dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.

S-a susţinut, potrivit ştirilor juridice, că dispoziţiile de mai sus conţin dispoziţii contrare iar în acest sens a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că din examinarea comparativă a alin. (1) şi alin. (4) ale art. 906 din Codul de procedură civilă, din care primul alineat reglementează stabilirea penalităţilor de întârziere, iar al doilea alineat reglementează stabilirea sumei definitive datorată prin titlul executoriu, se observă faptul că legiuitorul nu menţionează dacă cele două cereri adresate instanţei de executare de către creditorul obligaţiei neexecutate sunt judecate de completuri diferite ale instanţei sau nu.

Consideră că prin modul de formulare a celor două texte de lege din Codul de procedură civilă se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale mai sus menţionate, întrucât, în situaţia în care ambele cereri sunt judecate de către acelaşi complet, nu se mai asigură accesul la justiţie, respectiv dreptul la un tribunal imparţial.

Curtea Constituţională a statuat că referitor la aspectele invocate, potrivit cărora, în situaţia în care instanţa de executare care stabileşte suma definitivă datorată prin titlul executoriu, în caz de neexecutarea a obligaţiei, potrivit art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este aceeaşi instanţă care a soluţionat şi cererea creditorului de aplicare a penalităţilor de întârziere, potrivit art. 906 alin. (1) din acelaşi cod, această împrejurare ar fi de natură să influenţeze aprecierea judecătorului, cu consecinţa afectării dreptului la un tribunal imparţial, Curtea apreciază că această situaţie nu reprezintă un caz de incompatibilitate, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului, existând, de altfel, posibilitatea de a se reveni asupra penalităţilor, care vor putea fi înlăturate sau reduse pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia şi dovedeşte că întârzierea executării a avut la bază motive temeinice.

Prin urmare, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile de mai sus nu încalcă dispoziţiile constituţionale, prin Decizia nr. 5/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 329/2017.