Infracţiunea de ucidere din culpă este încriminată de Codul penal în art. 192 şi putem afirma că aceasta constituie una dintre cele mai dese infracţiuni săvârşite.

Potrivit alineatului 2 din articolul menţionat anterior se pedepseşte şi uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi.

S-a susţinut, potrivit ştirilor juridice, că acest alineat conţine dispoziţii neclare iar în acest sens a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 192 alin. (2) din Codul penal sunt lipsite de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, întrucât utilizează sintagma “unei anumite activităţi”, sintagmă al cărei conţinut nu poate fi determinat cu exactitate pentru a stabili acţiunile sau inacţiunile prohibite de lege. În aceste condiţii, destinatarul normei penale nu poate să îşi dea seama dacă acţiunea sau inacţiunea sa intră sub incidenţa normei respective.

În aceste condiţii, destinatarul normei penale nu poate să îşi dea seama dacă acţiunea sau inacţiunea sa intră sub incidenţa normei respective. Susţine că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, prevăzută de art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, având în vedere faptul că norma de incriminare nu stabileşte cu claritate şi precizie latura obiectivă a infracţiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate şi de accesibilitate a textului de lege criticat.

Arată că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât Curtea de la Strasbourg a statuat că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului. Pe cale de consecinţă, cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate – referitoare la calitatea legii – sunt respectate numai în ipoteza în care destinatarul normei penale îşi poate da seama din conţinutul acesteia care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.

Curtea Constituţională a reţinut că sintagma “unei anumite activităţi” se referă la acele activităţi pentru a căror desfăşurare există dispoziţii legale sau măsuri de prevedere tocmai în considerarea faptului că orice neatenţie în efectuarea acestora poate avea consecinţe grave, constând chiar în pierderea vieţii uneia sau a mai multor persoane. În literatura juridică de specialitate se arată că, în practică, uciderea din culpă în modalitatea agravată reglementată de art. 192 alin. (2) teza întâi din Codul penal este mai des întâlnită în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, în cel medical şi în cel al construcţiilor.

Faptul că legiuitorul nu enumeră activităţile vizate prin norma de incriminare a uciderii din culpă în modalitatea agravată reglementată de art. 192 alin. (2) teza întâi din Codul penal, ci foloseşte sintagma “unei anumite activităţi” – fără a indica expres activitatea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere – nu aduce nicio atingere principiului legalităţii pedepsei consacrat de art. 23 alin. (12) din Constituţie şi de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În aceste condiţii Curtea Constituţională a respins excepţie de neconstituţionalitate, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 772/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 315/2017.