-
Organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale vor primi sprijin financiar
Organizațiile cetățenilor români aparținând minorităților naționale vor fi sprijinite și în acest an să finanțeze proiecte și programe interetnice și de combatere a intoleranței, în condițiile în care Guvernul a aprobat printr-o Hotărâre, alocarea sumei de 107,5 milioane lei. Astfel, din suma totală de 107,5 milioane lei prevăzută în bugetul de stat pe anul 2017,…
-
România are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim din Europa
România are una dintre cele mai mari rate de taxare a salariului minim din Europa. Astfel, statul român încasează circa 50% din cheltuiala unui angajator care plăteşte salariatul la nivelul salariului minim, în timp ce în Marea Britanie, de exemplu, rata de taxare pentru cele mai mici salarii din economie este de numai 17,15%. România se…
-
Crescătorii de bovine vor primi sprijin financiar!
Crescătorii de vaci de lapte vor primi un sprijin financiar excepțional în valoare totală de 11 milioane euro, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. Este vorba despre acordarea de finanțare europeană, în valoare de 5,448 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, și de finanțare națională, în aceeași sumă,…
-
România va împrumuta 60 de milioane de euro pentru îmbunătățirea serviciilor judiciare
România va contracta de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) un împrumut în valoare de 60 milioane euro pentru finanțarea Proiectului de îmbunătățire a serviciilor judiciare, potrivit proiectului de lege pentru ratificarea acestui acord, adoptat astăzi de Guvern. Împrumutul va sprijini măsurile privind modernizarea clădirilor instanțelor și a sistemelor informatice judiciare, incluse în…
-
Desfăşurarea concursului pentru ocuparea postului de manager general din serviciile de ambulanţă
Ocuparea funcţiilor de manager general din cadrul unităţilor spitaliceşti are loc conform reglementărilor legislative în vigoare. O noutate legislativă în domeniu este reprezentată de un proiect de Ordin care prevede aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului de manager general, persoană fizică, din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanță…
-
Diferenţe şi asemănări dintre retragerea plângerii prealabile şi împăcarea părţilor
Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile. Potrivit legislaţiei, spre deosebire de retragerea plângerii prealabile, împăcarea părţilor poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă…
-
Dispoziţiile specifice funcţionarilor publici creează discriminare faţă de personalul contractual?
Legea privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager general în cadrul serviciului de ambulanţă judeţean şi Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, se suspendă de drept pe perioada exercitării mandatului. Pe perioada executării contractului de management, managerul general beneficiază de un salariu de bază…
-
Eşti cetăţean străin şi doreşti să studiezi în România? Află ce programe îţi sunt destinate!
Numărul cetăţenilor străini care aleg universităţile noatre pentru a-şi continua studiilor a crescut semnificativ în ultimul timp. Iar una dintre cele mai solicitate facultăţi este facultatea de medicină atât cea din Iaşi cât şi cea din Târgu Mureş. O noutate legislativă în domeniu o constituie Ordinul nr. 3473/2017 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi…
-
Acord între România şi Canada. Studiile vor fi recunoscute reciproc
Noul acord economic și comercial dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) va permite specialiștilor români să profeseze în statul nord-american, unde le vor fi recunoscute studiile, a declarat ambasadorul Canadei la București. Tratatul este realizat într-o asemenea manieră încât va facilita accesul specialiștilor din UE pe piața muncii din Canada. Atât specialiștii canadieni, cât și…
-
Deputaţii din Comisia juridică au eliminat noţiunea de „conflict de interese”
Deputaţii din Comisia juridică au eliminat noţiunea de „conflict de interese” din Codul Penal. Au înlocuit-o cu sintagma „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Votul final asupra modificării se va da în plenul Camerei Deputaţilor. Definiţia reduce sfera faptelor ce pot fi considerate infracţiuni. Nu mai sunt vizate persoanele cu care funcţionarul s-a aflat în…