Noţiunea de hotărâre pilot nu este una uzuală şi nu este foarte cunoscută însă a devenit de actualitate dacă ne referim la ultima noutate legislativă privind Decizia pilot pronunţată împotriva României în cazul condiţiilor din penitenciare.
Ce reprezintă de fapt o hotărâre pilot?
Procedura hotărârii-pilot a fost concepută ca o metodă prin care să se permită identificarea problemelor structurale subadiacente cererilor repetitive îndreptate împotriva multor state și prin care să se impună statelor respective soluționarea problemelor în litigiu.
În concret atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului primeşte mai multe plângeri care au la bază aceeaşi problemă, poate să aleagă una dintre ele şi să pronunţe o hotărâre numită “hotărâre/cauză – pilot”. Din acel moment, toate procesele din acel domeniu vor fi “îngheţate” la CEDO până când statul condamnat prin acea hotărâre remediază problemele.
Scopul deciziilor pilot ale CEDO este acela ca, în situaţiile în care un număr mare de aplicanţi se adresează Curţii cu probleme similare, acestea vor fi soluţionate mai repede dacă se va implementa un remediu la nivel naţional, decât dacă fiecare caz este soluţionat individual la Strasbourg.
De exemplu, în cazul în care Curtea Europeană a fost sesizată cu mai multe cereri, din partea cetăţenilor aparţinând aceluiaşi stat, prin care se invocă încălcarea art. 3 din Convenţie, interzicerea torturii şi supunerea la rele tratamente, Curtea poate să aleagă una dintre ele şi să pronunţe o hotărâre (pilot) care să fie aplicabilă tuturor cererilor cu care a sesizată.
Asta s-a întâmplat şi în cauza Rezmiveș și alții împotriva României, hotărâre pilot pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat-o în data de 25 aprilie 2017.
Ce s-a decis în cauza Rezmiveș și alții împotriva României?
Vom prezenta pe scurt ce s-a hotărât în această cauza urmând a trata pe larg acest subiect după publicarea deciziei în Monitorul Oficial.
Pe scurt, cetăţenii români s-au plâns, printre altele, de suprapopularea celulelor, insuficiența instalațiilor sanitare și lipsa igienei, calitatea proastă a hranei, vechimea materialelor primite, precum și prezența șobolanilor și a insectelor în celule.
CEDO a stabilit că a fost încălcat art. 3 al Convenției, care interzice tratamentele inumane sau degradante, în acest caz care vizează condițiile de detenție din închisorile românești, precum și din arestul poliției.
În conformitate cu art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane sau degradante, CEDO a stabilit în special că aceste condiții de detenție ale reclamanților, dată fiind de asemenea durata încarcerării lor, i-au supus unor suferințe de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.
CEDO a decis să aplice procedura de decizie-pilot, susținând că situația reclamanților relevă o problemă generală care își are originea în disfuncționalitatea structurală a sistemul carceral din România.
Consecinţele pronunţării hotărârii
Potrivit ştirilor juridice, Curtea a recomandat măsuri suplimentare din partea autorităţilor naţionale, fie de natură logistică, fie de politică penală, precum și consolidarea, respectiv, introducerea unor remedii de natură preventivă şi compensatorie, pentru situaţiile în care o persoană se confruntă cu sau a fost expusă la suprapopularea în locurile în care este sau a fost deţinută.
Ținând cont de faptul că statul are nevoie de timp pentru definirea acestor măsuri suplimentare, Curtea a acordat autorităţilor un termen de şase luni de la momentul rămânerii definitive a hotărârii pentru prezentarea, în cooperare cu Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, a unui plan de acţiune care să identifice măsurile suplimentare și calendarul adoptării acestora.
Menţionăm că regulă generală instituie că o hotărâre pronunţată de o cameră a Curţii devine definitivă în termen de trei luni de la momentul pronunţării.
În acest context rămâne de văzut ce plan va propune statul român pentru remedierea acestei situaţii şi cum se va rezolva problema.