Propunere. Permis de conducere doar după promovarea unui curs de prim ajutor


Primul ajutor cuprinde totalitatea măsurilor care se aplică imediat în cazul unei urgenţe medicale până la sosirea serviciului de urgenţă sau până la intervenţia unui medic specialist.

De multe ori măsurile de prim ajutor pot decide asupra vieţii sau morţii. Cei care acordă primul ajutor nu sunt medici sau paramedici şi totuşi pot, prin măsurile aplicate, să salveze vieţi omeneşti. Pentru a putea acorda primul ajutor este necesară parcurgerea unui curs de specialitate. 

Primul ajutor nu este necesar numai în situaţii ameninţătoare de viaţă ci şi în situaţii de zi cu zi care pot să apară datorită unui incident minor, dar care are nevoie de ajutor.

O noutate legislativă în ceea ce privesc cursurile de prim ajutor este o propunere legislativă publicată recent spre dezbatere.

Ce prevede propunerea?

Astfel la Senat (prima Cameră sesizată) se află înregistrată pentru dezbatere o propunere legislativă pentru completarea art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit căreia cei care vor să obțină permisul de conducere ar putea fi nevoiți să efectueze și să promoveze un curs de prim ajutor.

Concret, potrivit inițiativei legislative, în vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii au obligaţia de a efectua, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, şi promova un curs de prim ajutor în trafic.
Programa, modalităţile de organizare şi desfăşurare a cursului de prim ajutor în trafic, lista centrelor autorizate pentru instruirea şi testarea teoretică şi practică şi baremul de promovare se stabilesc şi se actualizează prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne.

Se susţine că în acest mod toţi şoferii vor putea asigura rapid şi corect măsurile de prim ajutor. Se susţine că datele statistice şi ştiinţifice susţin acest demers, astfel:

  • câteva secunde fac diferenţa între moarte şi viaţă ( lipsa oxigenării are efecte fatale în patru minute );
  • intervenţia rapidă creşte şansele de supravieţuire;
  • pentru a fi cu adevărat eficiente măsurile de prim ajutor trebuie cunoscute instinctiv;
  • efectuate incorect pot face mai mult rău decât bine;
  • rata mare a mortalităţii în accidentele rutiere survenite în afara localităţilor şi în mediul rural;
  • alte state Europene au implementat deja obligativitatea instruirii şi testării măsurilor de prim ajutor pentru toţi cei care doresc să obţină un permis de conducere.

Viaţa unei persoane accidentate depinde de momentul acordării primului ajutor de bază, zicala românească “cu cât mai repede, cu atât mai bine” aplicându-se şi în acest caz. Dar de ce are nevoie un voluntar să cunoască tehnicile de prim ajutor? Gândiţi-vă numai la câte acţiuni participaţi şi de câte ori vă aflaţi în grupuri de peste 10-15 oameni. Acestea sunt ocaziile care prilejuiesc apariţia diferitelor accicente. Iar riscul creşte cu cât vârsta persoanelor cu care interacţionăm în timpul activităţii noastre este mai fragedă ori mai înaintată.

În acest context considerăm că propunerea legislativă este salutară şi de bun augur.