Aşteptarea a luat sfârşit! Ministerul Sănătății a publicat proiectul de lege privind vaccinarea


Aşteptarea a luat sfârşit! Ministerul Sănătății a publicat proiectul de lege privind vaccinarea, pe care l-a supus dezbaterii publice. Prin proiectul de lege sunt stabilite atribuțiile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați în procesul de realizare a activităților de vaccinare, instituții publice și societate civilă.

Necesitatea unui asemenea proiect

Potrivit ştirilor juridice, s-a argumentat că activitatea de vaccinare este o componentă principală, prioritară a sistemului de sănătate publică iar scopul principal al acesteia este asigurarea dreptului la sănătate individuală dar și colectivă prin eliminarea sau reducerea morbidității, invalidității și mortalității prin boli transmisibile. 

Constituţia României prevede că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Acesta are astfel, obligația de a asigura toate măsurile posibile prin care să prevină îmbolnăvirea prin boli infecțioase inclusiv prin măsuri care să ducă la izolarea surselor de îmbolnăvire dar și prin aplicarea tuturor măsurilor preventive disponibile pentru a împiedica apariția acestora.

Există o problemă vizibilă în România deaorece ne confruntăm în ultimii ani cu scăderea constantă a acoperirii vaccinale pentru toate tipurile de vaccinuri utilizate. Cauzele sunt multiple, de la neprezentarea la vaccinare, refuzul vaccinării, până la lipsa de informare corectă a părinților, campaniile antivaccinare promovate de diverse grupuri, insistându-se pe reacțiile adverse rare ale vaccinurilor și nu pe beneficiile acestora.

Situaţia vaccinărilor din ultimii ani

La nivelul anului 2014, analiza rezultatelor estimării acoperirii vaccinale la vârsta de 18 luni a copiilor născuți în iulie 2014 realizată de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) a relevat aspecte îngrijorătoare privind vaccinarea copiilor eligibili împotriva principalelor boli care pot fi prevenite prin vaccinare, în contextul existenței riscului de apariție a unor epidemii datorită neasigurării procentului minim de acoperire vaccinală în populația generală, Ministerul Sănătății a inițiat demersurile pentru actualizarea legislației care reglementează derularea și finanțarea activităților de vaccinare în România.

Ce prevede proiectul aflat în dezbatere?

Ceea ce vor toţi părinţii să audă, proiectul de lege nu prevede un capitol destinat sancţiunilor pentru părinţii care nu îşi imunizează copii.

Însă se ia în vedere acest aspect şi sancțiunile vor apărea în urma dezbaterilor publice și a celor din Comisiile de Sănătate. Ministrul Sănătăţii consideră că este necesar un astfel de capitol iar la un moment dat a fost și gândit un set de sancțiuni, însă aceste sancțiuni ar trebui să fie dimensionate în așa fel încât să aibă o cât mai mare acceptanță din partea publicului.

De asemenea, potrivit ştirilor juridice, în ceea ce priveşte obligativitatea vaccinării la înscrierea într-o colectivitate s-a susţinut că dreptul la educație este un drept constituțional care nu poate fi refuzat copilului iar învățământul este obligatoriu.

Cu toate aceste în proiect se prevede că pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de invățământ se solicită prezentarea adeverinței care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie sau furnizorul de servicii medicale de vaccinare.

Scopul principal al acestei legi nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinților și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient, respectiv părinții, în acest caz, dar și rolul statului în asigurarea și garantarea sănătății la nivel populațional.