Proiectul legii salarizării a fost publicat. Cum se vor stabili drepturile salariale?


Proiectul de lege – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice stabilește cum sunt diferențiate salariile de bază și gradațiile pentru bugetari.

Proiectul de lege a fost publicat, iar în art. 10 din propunere se prevede:

Art. 10 – Salariile de bază şi gradaţiile

(1) Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii.

(2) Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund cinci gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele la lege.

(3) Salariile de bază prevăzute în anexele I – VIII din prezenta lege pentru funcţiile de execuţie sunt la gradaţia 0.

(4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi procentele corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta sunt următoarele:

– gradaţia 1 – de la 3 la 5 ani şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu procentul de 7,5% , rezultând noul salariu de bază;

– gradaţia 2 – de la 5 la 10 ani şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu procentul de 5% , rezultând noul salariu de bază;

– gradaţia 3 – de la 10 la 15 ani şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu procentul de 5% , rezultând noul salariu de bază;

– gradaţia 4 – de la 15 la 20 de ani şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu procentul de 2,5% , rezultând noul salariu de bază;

– gradaţia 5 – peste 20 de ani şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu procentul de 2,5% , rezultând noul salariu de bază.