Personalul didactic calificat de predare şi conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte, din 2018, o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă, diferenţierea pe zone şi localităţi urmând să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor proiectului Legii salarizării unitare.
Personalul didactic din învăţământul special beneficiază de o majorare cu 15% a salariului de bază.
De asemenea, personalul didactic din învăţământ, inclusiv personalul didactic auxiliar din bibliotecile central-universitare, beneficiază de gradaţie de merit, acordată prin concurs. Această gradaţie se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar, respectiv al instituţiei de nivel superior, şi reprezintă o creştere cu 25% a salariului de bază deţinut. Gradaţia de merit se atribuie pe o perioadă de 4 ani, se spune în proiectul de lege.