România a ratificat Acordul de împrumut pentru Proiectul privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi


România de-a lungul timpului a solicitat mai multe împrumuturi care au fost acordate de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

O noutate legislativă în domeniu este Legea nr. 46/2017 privind ratificarea Acordului de împrumut (finanţare adiţională pentru Proiectul privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington la 14 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 243/2017.

Unităţile administrativ-teritoriale beneficiare ale Proiectului vor contribui la cofinanţarea acestuia, în limita echivalentului în lei al sumei de 2 milioane euro, pentru acoperirea în principal a cheltuielilor cu realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice aferente proiectelor de investiţii incluse în Proiect.

Care este suma împrumutată?

Banca a agreat să acorde împrumutul, în termenii şi condiţiile prevăzute sau la care se face referire în prezentul acord, suma de patruzeci şi opt milioane euro (48.000.000 euro), după cum această sumă poate fi convertită periodic printr-o conversie valutară în conformitate cu prevederile prezentului acord, pentru a sprijini finanţarea Proiectului.

Ce îşi propune să facă România cu suma împrumutată?

Investiţii la nivel de comunităţi locale pentru reducerea poluării cu nutrienţi

Implementarea de subproiecte propuse de beneficiari în oricare dintre domeniile prevăzute în Manualul operaţional, incluzând următoarele: îmbunătăţirea sistemelor comunale locale de depozitare, compostare şi manevrare, staţii de împachetare/peletizare şi facilităţi de producere a biogazului, toate în scopul promovării unui management mai bun al deşeurilor animale şi menajere; plantarea de fâşii – tampon de vegetaţie, incluzând plantarea de arbori şi împădurire; activităţi de canalizare şi tratarea apelor uzate; furnizarea de echipamente pentru îmbunătăţirea facilităţilor existente de stocare a gunoiului de grajd şi/sau de producere a compostului.

Conştientizare publică şi suport informaţional

Desfăşurarea unor activităţi de informare a publicului la nivel local, de bazin hidrografic, naţional şi regional, inclusiv întâlniri, ateliere de lucru, vizite în teren, călătorii de studiu şi alte evenimente şi produse media, pentru a face cunoscut Proiectul şi avantajele acestuia, a promova o mai bună igienizare în zonele rurale şi implementarea bunelor practici agricole.

Managementul Proiectului

Sprijinirea în legătură cu implementarea, monitorizarea, raportarea, evaluarea şi stabilirea impactului Proiectului, prin asigurarea de: fonduri pentru acoperirea costurilor operaţionale şi pentru achiziţia de bunuri (incluzând autoturisme); servicii, altele decât cele de consultanţă, şi servicii de consultanţă, incluzând, între altele, auditul şi sondajele sociale;  servicii de instruire.

Ministerul Apelor şi Pădurilor este desemnat agenţie de implementare şi în această calitate i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea Proiectului.