Legislaţia penală încriminează fapta de a ajuta făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
Date fiind aceste prevederi de mai sus ne întrebăm cum se califica fapta persoanei vătămate de a face declaraţii neconforme cu adevărul?
Într-un caz practic s-au avut în vedere în contextul cercetărilor efectuate în dosar că inculpații VVL și PC au convenit să ceară inculpatului RI să-și retragă declarațiile anterioare și, totodată, să ateste împrejurări necorespunzătoare adevărului în scopul de a împiedica în acest fel tragerea la răspundere penală a inculpatului LVI pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Potrivit ştirilor juridice, în acest sens pentru a crea o poziție favorabilă inculpatului LVI, inculpatul VVL l-a contactat telefonic pe inculpatul RI, solicitându-i acestuia să își retragă declarațiile și să afirme că nu i-a fost sustrasă prin violență nicio suma de bani în schimbul promisiunii de remitere de către inculpatul PC a sumei de bani care i-a fost sustrasă prin întrebuințarea actelor violente.
Aceeași promisiune a fost reiterată telefonic atât de către inculpatul VVL cât și de către inculpatul PC, care i-au cerut inculpatului RI să revină asupra declarațiilor date în calitate de persoană vătămată, respectiv să ateste că prin săvârșirea infracțiunii de tâlhărie nu i-a fost sustrasă nicio sumă de bani. În schimbul retractării, cei trei inculpați au prefigurat ca inculpatul RI să dobândească de la inculpatul PC, așa cum s-a amintit anterior, suma de bani care a fost de fapt însușită de către inculpatul LVI.
Conform indicațiilor martorului FG, inculpatul RI a întocmit un înscris privind declarațiile pe care ar fi trebuit să le dea în cadrul cercetărilor efectuate în care a arătat că a găsit „întreaga” suma de 1000 lei, despre care a pretins că i-a fost sustrasă, în căptușeala unei geci, pe care a purtat-o în momentul săvârșirii faptei de tâlhărie.
După întocmirea acestui înscris, inculpații, împreună cu martorul F G, s-au deplasat la Oficiul Poștal unde inculpatul RI a expediat un plic care conținea înscrisul redactat anterior, către Parchetul de pe lângă Judecătorie.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului RI care în calitate de persoană vătămată în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. a făcut declarații contrare adevărului, în scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului LVI pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută în art. 269 alin. 1) C. penal.