Printre măsurile de siguranţă se numără şi confiscarea specială. Potrivit legislaţiei, art. 112 alin. 1 lit. f) C. penal, sunt supuse confiscării speciale bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

Această prevedere a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că simpla neglijenţă nu poate şi nu trebuie să ducă la confiscarea armei, deoarece ar fi afectat patrimoniul persoanei, ceea ce este contrar Constituţiei. Dispoziţia de lege criticată ar trebui aplicată doar în situaţia existenţei unei potenţiale stări de pericol. De asemenea, se susţine că dispoziţiile de lege criticate nu respectă principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, principiu ce îşi găseşte aplicarea în prevederile art. 44 din Constituţie.

În contextul cauzei deduse judecăţii instanţei, se apreciază că scopul confiscării unei arme este circumscris imposibilităţii de a avea acces la aceasta până în momentul obţinerii unui permis de port armă, scop ce poate fi atins şi prin existenţa unor măsuri mai puţin severe decât cea a confiscării speciale.

Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul a prezumat existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că simpla deţinere a acestora, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse şi acelea pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă nerespectarea regimului de autorizare determină ca deţinerea să fie contrară legii penale. În doctrină, s-a evidenţiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică, în general.

În ceea ce priveşte confiscarea bunurilor a căror deţinere este interzisă de legea penală, Curtea observă că această măsură este prevăzută de lege, fiind reglementată de dispoziţiile de lege criticate. În ceea ce priveşte scopul urmărit prin reglementarea acestei măsuri, Curtea reţine că acesta este circumscris înlăturării unei stări de pericol şi preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, astfel cum dispune art. 107 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere că interdicţia deţinerii anumitor bunuri este determinată de existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că “existenţa pericolului” este neîndoielnică, scopul urmărit de reglementarea criticată reprezintă un scop legitim.

Având în vedere cele menţionate mai sus, prevederea nu încalcă dispoziţiile constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 725/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 230/2017.