Vom avea un nou tip de contract: telemunca


Din acest an, angajaţii ar putea beneficia de un nou tip de contract: telemunca. Aceasta înseamnă munca de la distanţă cu ajutorul tehnologiei informaţiei, în care angajatul nu este nevoit să lucreze în sediul companiei.

Autorităţile spun că este un mijloc pentru angajatori de a-şi organiza munca după principii moderne, iar angajaţii vor avea o autonomie mai mare.

Mai mult, Ministerul Muncii consideră că telemunca va reprezenta o şansă în plus pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi şi va contribui la combaterea muncii la negru.