Legea nr. 36/2017-pentru declararea zilei de 27 martie ca zi de sărbătoare naţională


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE
pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. – Se declară ziua de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională.

Art. 2. – Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale iau măsurile necesare pentru ca, în data de 27 martie, drapelul României să fie arborat în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Art. 3. – Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural – ştiinţifice dedicate acestei sărbători.

Art. 4. – Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijinii material şi logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor prevăzute la art. 3.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
NICOLAE – LIVIU DRAGNEA

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN – CONSTANTIN – ANTON POPESCU – TĂRICEANU

Bucureşti, 27 martie 2017.
Nr. 36.