Month: March 2017

  • Camera Deputaţilor organizează o dezbatere pe tema Legii privind managementul din spitale

    Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor organizează o dezbatere pe tema Legii de aprobare a OUG 79/2016 care şi-a propus depolitizarea şi profesionalizarea managementului din spitale. Proiectul a fost respins de Senat, iar acum asupra lui trebuie să se pronunţe şi Camera Deputaţilor. Comisia pentru sănătate ar fi trebuit să elaboreze un raport până pe…

  • Statele membre UE pregătesc un summit extraordinar pe tema Brexit-ului

    Statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Marii Britanii, pregătesc un summit extraordinar pe tema Brexit-ului pe data de 6 aprilie. Marea Britanie intenționează să-și declare până la sfârșitul lunii martie în mod oficial intenția de a părăsi Uniunea Europeană, declanșând o perioadă de maximum doi ani de negocieri privind termenii acestui „divorț”. Summitul celor…

  • Proiectul privind elaborarea normelor de aplicare a programului Start-up nation se află în dezbatere

    Proiectul privind elaborarea normelor de aplicare a programului Start-up nation, inclusiv grila de evaluare a planului de afaceri, publicat în data de 22 februarie, se află în dezbatere publică până pe data de 3 martie și poate suferi modificări, în funcție de propunerile primite atât din partea oficiilor teritoriale pentru IMM și cooperație (OTIMMC), cât…

  • Convocarea salariatului în cazul cercetării disciplinare prealabile este obligatorie

    Orice angajat trebuie să cunoască că nicio măsură de sancţionare, cu excepţia avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. Această dispoziţie o găsim reglementată în art. 251 C. muncii iar în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze…

  • Subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală

    Infracţiunea de evaziune fiscală este una dintre cele mai întâlnite infracţiuni în practica judiciară. Această infracţiune a impus şi măsuri specifice de prevenţie. Astfel, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale instituie măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea. Art. 9 alin.…

  • Condiţiile speciale privind debranşarea de la alimentarea cu energie termică încalcă dispoziţiile constituţionale?

    Desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică utilizată pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, în condiţii de eficienţă şi la standarde de calitate, în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului,…

  • Criteriul teritorial al stabilirii activităţii notariale, încalcă dreptul la egalitatea în drepturi?

    Activitatea notarilor publici este reglementată de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1999. Potrivit acesteia, în art. 11, se prevede că notarul public îşi desfăşoară activitatea la sediul biroului notarial în care funcţionează. Pentru îndeplinirea obligaţiilor profesionale, notarul public se poate deplasa şi în afara sediului biroului notarial, în limitele circumscripţiei teritoriale a judecătoriei…

  • Parlamentul European cere o adoptare rapidă a procedurii de testare a emisiilor în timp real

    Guvernele europene au amânat cu şase ani aplicarea unor teste stricte de emisii pentru automobile şi nu au făcut destul pentru a scoate la iveală metodele prin care producătorii auto au păcălit testele, arată un raport al Parlamentului European (PE). Deputaţii europeni cer o adoptare rapidă a procedurii de testare a emisiilor în timp real,…

  • CSM a avizat favorabil proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse

    Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au avizat favorabil, cu amendamente, proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse. Este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare și proiectul…

  • CCR a declarat neconstituţională o dispoziţie din C. de procedură penală

    Curtea Constituțională a decis marţi că art.311 alin.(3) din Codul de procedură penală, care prevede că „organul judiciar care a dispus extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice este obligat să îl informeze pe suspect despre faptele noi cu privire la care s-a dispus extinderea”, este neconstituţional. Motivul îl reprezintă lipsa obligativităţii organului de urmărire…