-
Posibilitatea Inspecţiei Judiciare de a formula recurs contravine dispoziţiilor constituţionale?
Una dintre instituţiile care garantează independenţa justiţiei este Consiliul Superior al Magistraturii. Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este actul normativ care reglementează activitatea şi organizarea acestei instituţii. Potrivit ştirilor juridice, aceasta instituţie area tribuţii şi în ceea ce priveşte sancţioarea disciplinară a magistraţilor. Astfel, hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat…
-
Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse va fi dezbătut astăzi!
Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate, iniţiat de Guvern, va fi dezbătut astăzi, începând cu ora 14,00, în Comisia juridică a Senatului. La acest proiect de lege, preşedintele Comisiei juridice, a depus ieri o serie de amendamente care prevăd, printre altele, că se graţiază în întregime…
-
Salariaţii MApN ar putea beneficia de salarii mărite conform proiectului legii salarizării
Potrivit proiectului prezentat luni sindicatelor din Ministerul de Interne, creşterile salariale se vor face gradual până în anul 2021, cea mai mare majorare fiind pentru gradul de soldat din MApN, de 267%, în timp ce la MAI, creşterea cea mai mare va fi la funcţia de plutonier major, de 126%. Majorările graduale, în următorii patru…
-
Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate va deveni operaţională
La finele acestei luni, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), instituţia creată în 2015 cu scopul de a recupera prejudiciile produse prin infracţiuni, va deveni operaţională. Astfel, va putea prelua în administrare bunurile mobile confiscate de la persoanele condamnate cărora justiţia le impută un prejudiciu. Până acum, această misiune a fost îndeplinită de ANAF…
-
România este în categoria de risc mediu în ierarhia mondială a atacurilor cibernetice
România se situează în categoria de risc mediu în ierarhia mondială a atacurilor cibernetice, în timp ce instituțiile guvernamentale sunt vulnerabile mai ales din cauza sistemelor învechite pe care le folosesc. Una dintre cele mai importante amenințări ale anului trecut au fost programele ransomware, care au afectat atât utilizatorii individuali, cât și firmele mici și…
-
Normele privind impozitul specific vor fi publicate în M. Of săptămână viitoare!
Ministrul Turismului a dat asigurări celor aproape 80 de reprezentanți ai companiilor de turism, prezenți la simpozionul „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017”, de la Constanța, că, în cursul săptămânii viitoare, vor fi publicate în Monitorul Oficial normele de aplicare a Legii 70/2016 privind impozitul specific aplicat unităților de cazare și alimentație publică din…
-
CCR. Obiectul legii conversiei creditelor se suprapune cu cel al legii privind darea în plată
Obiectul de reglementare al legii conversiei creditelor se suprapune cu cel al legii privind darea în plată, supusă deja controlului de constituționalitate și ale cărei prevederi pot fi invocate în instanță de debitori, consideră Curtea Constituțională a României (CCR). Conform deciziei Curtea a observat că obiectul de reglementare al Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a…
-
Proiectul Normelor de aplicare ale Codului Fiscal privind ultimele modificări fiscale se află în dezbatere publică
Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere proiectul Normelor de aplicare ale Codului Fiscal, document care aduce o serie de clarificări măsurilor introduse în ultimele luni. Potrivit unui comunicat al MFP, în domeniul impozitului pe profit, proiectul normelor metodologice vine cu o serie de clarificări legate de aplicarea scutirii de impozit pentru profitul reinvestit, în…
-
Declaraţia inculpatului nu se coroborează cu celelalte probe din dosar. Care este decizia instanţei?
După cum ştim probele nu au o valoare dinainte stabilită iar pentru aflarea adevărului în cauză, ele trebuie coroborate. Potrivit ştirilor juridice, în practica judiară s-a reţinut că instanța apreciază că declarația inițială a inculpatului, luată acestuia într-o stare evidentă de ebrietate, prin care acesta recunoaște fapta, declarație care nu se coroborează cu celelalte probe,…