Se va specifica expres în Constituţie că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie?


Proiectul revizuirii Constituţiei a ajuns la Camera Deputaţilor şi a fost deja analizat. Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe articole propunerea legislativă de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

În varianta actuală, Constituția spune că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, însă se doreşte să se menţioneze expres în conţinutul articolului că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie.

Subiectul a atras atenţia fiind atât voci pro cât şi contra acestui proiect. Urmează ca în perioada următoare să urmărim ce se va întâmpla, acesta urmând a fi supus votului final din Camera Deputaţilor.